Dorian Furtună
Simularea
Știți care e una dintre cele mai răspândite însușiri la noi? Mimetismul…, adică aptitudinea de imitare, de simulare sau mimare. Prefăcătoria, mai pe limbajul nostru.
Mimetismul e răspândit în Natură, îl observăm atunci când, de exemplu, o muscă pretinde a fi viespe, pentru a fi ocolită și lăsată în pace, sau vreun păianjen se camuflează în petală de floare, pentru a nu speria prada.
Mimetismul e o formă de înșelăciune. La noi e și o formă de autoînșelare. Ne pare că am fi culți, că am fi europeni, că am fi politicieni, că am avea știință sau educație, că am fi creștini, că am fi harnici, că am fi profesioniști în general. Mimăm că am fi o țară și un popor.
Încercăm să-i imităm pe cei din afară, să preluăm modelele lor; mai mult însă ca formă și emblemă, mai puțin ca substanță și conținut. E un fel de impostură, o pretenție de a fi ceea ce nu suntem. Adeseori oamenii nici măcar n-au conștiința acestei imposturi; ea a devenit o trăsătură adoptată mașinal, involuntar, ca o deprindere vitală.
Selecția, mai exact „antiselecția”, la care ne-a impus istoria, i-a avantajat și le-a asigurat supraviețuirea celor care mimau mai bine, se camuflau, creau aparențe, se adaptau rapid. Unii cred sincer că sunt cu adevărat ceea ce pretind a fi și, culmea, reușesc să-i convingă și pe alții. La noi conceptul existențial de „a fi” este surclasat de altul – „a părea”.
Așa și am trecut prin decenii și veacuri. Cu pretenții și pretinzând. Simulând. Mimetismul este emblema noastră socială, e o trăsătură națională. Ne caracterizează chiar și în cele mai bune intenții.
Simularea a fost și continuă să fie o adaptare în societatea noastră. E o dovadă chiar de inteligență socială. Iar cei care nu acceptă la rândul lor să simuleze, să producă efecte sonore, să creeze în grabă, să fenteze, cei care nu au tupeul parvenitului, pot fi perdanți în această cursă a prefăcătoriei și afirmării. Nu vreau să ofensez pe nimeni, dar cam așa stau lucrurile.
fragment din „Cugetările unui (ne)cunoscut”
INDICAȚII DE CITARE:
Dorian Furtună „Simularea” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 12/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.


