Dorian Furtună
Omorât în timpul Jocurilor. Moartea ca de teatru a împăratului Caligula.
Când Caligula a venit la putere, nu fusese bucurie mai mare în imperiu, printre cetățenii romani. Toată lumea era entuziasmată și mulțumită că s-a sfârșit guvernarea plictisitorului împărat Tiberius și că vine un tânăr cult și promițător, fiul celebrului și multiubitului general Germanicus. Se povestește că oamenii îl numeau pe Caligula princeps exoptatissimus („cel mai dorit principe”) și dădeau năvală să-l vadă, să-l admire pe cel alintat drept „stea”, „pui”, „copilaș” și considerat marea speranță a Romei.
Nimeni nu bănuia că vicleanul Caligula, care învățase de mic regulile dure și fără de scrupule ale politicii imperiale, avea să-i manipuleze pe toți și va obține în scurt timp toată puterea în stat, guvernând după bunul plac, umilind onoarea altor demnitari, înlăturând în mod hotărât orice obstacol și orice rival potențial. Una dintre acțiunile sale preventive a fost să scape de un concurent – de Gemellus, nepotul lui Tiberius, care putea oricând pretinde la tron; acesta a fost impus să se sinucidă (când i-a fost dată sabia pentru suicid, Gemellus întrebă speriat și pierdut în care parte a corpului să o înfigă). Mai mult, există versiunea că și împăratul Tiberius a murit nu de moarte naturală, ci fusese omorât de Caligula, care l-a strangulat fiind ajutat de Macro, conducătorul gărzii pretoriene.
Venind la putere cu sprijinul gărzii pretoriene, Caligula a fost înlăturat chiar de cei care cândva i-au asigurat tronul. Împăratul a fost ucis în urma unui complot organizat de ofițerii militari din anturajul său. Dar până atunci a mai curs ceva apă; și ceva sânge… Guvernarea lui Caligula a durat aproape patru ani și acela a fost un termen suficient ca senatorii să se sufoce de frică, neputință și ură. Ei nu-l mai puteau suporta pe împărat, cu toate că poporul simplu era în genere mulțumit de guvernarea lui. Printre senatori, doritori să organizeze înlăturarea de la putere a lui Caligula au fost mai mulți și ei discutau asemenea planuri fără să știe unii de alții (de teamă să nu se trădeze reciproc), dar se pare că la un moment dat interesele și scenariile unor conspiratori s-au suprapus, fie și tangențial. Nu este foarte clar cine au fost autorii de rang înalt ai complotului care a dat rezultat; se presupune că senatorii Vinicianus și Valerius Asiaticus au avut un rol decisiv în întocmirea planului de atac. Mai multă precizie există în privința celor doi comandanți ai gărzii pretoriene care au executat partea tehnică a complotului, adică l-au lichidat fizic pe Caligula. Mai întâi, e vorba de tribunul Cassius Chaerea. Pe acest Chaerea, împăratul deseori îl lua peste picior – inclusiv îl poreclea gynnis („fătucă”), din cauza vocii sale subțiri – și militarul a acumulat multă frustrare și ură în sinea sa, deci a fost ușor de convertit la complot. Al doilea tribun era Cornelius Sabinus. Fiecare dintre complotiști era animat nu doar de niște idealuri republicane, de a salva Roma de sub uzurpator (acelea erau justificări de fațadă), ci motivul lor central era fie răzbunarea vreunei ofense din partea lui Caligula, fie ambiția de a urca în locul acestuia la tron, fie dorința de a-și salva pielea, omorându-l pe împărat mai înainte ca el să ajungă să-i omoare pe dânșii.
Ca moment potrivit pentru asasinat a fost aleasă perioada jocurilor de pe Colina Palatin, când împăratul ieșea în public, iar conspiratorii aveau posibilitate să se adune mai mulți într-un singur loc. Complotiștii au pândit când Caligula a părăsit spectacolul, pentru a lua prânzul, și trecu prin niște coridoare mai strâmte care separau teatrul de palat; căile strâmte erau necesare pentru a-i împiedica pe gardienii loiali împăratului să-i vină în ajutor. Potrivit mărturiilor, imediat ce se ivi prilejul tribunul Chaerea îl lovi pe Caligula cu arma în bărbie, doborându-l la pământ. Împăratul căzu și strigă: „Vivo! (Sunt încă viu!)”, considerând că la acest apel se va ivi cineva să-l protejeze; el miza mai ales pe soldații pretorieni recrutați din triburile germanice, care îi erau loiali și nu puteau fi atrași în intrigile romanilor. Însă germanicii s-au dovedit a fi prea departe și nu văzuseră scena omorului, iar purtătorii lecticii, deși au dovedit curaj în apărarea împăratului, erau înarmați doar cu bețe și n-au putut riposta eficient. Între timp, restul complotiștilor se năpustiră asupra lui Caligula și îl omorâră cu treizeci de lovituri de pumnal (concomitent, în altă parte erau ucise soția Milonia Caesonia și fiica micuță a lui Caligula). Când la fața locului au ajuns germanicii, totul era sfârșit; ei i-au omorât în furie pe unii asasini, pe care au pus mâna, însă alți complotiști au reușit să fugă și să se facă nevăzuți.
Mai târziu, puterea i-a revenit lui Claudius, care a anulat intențiile senatorilor de revenire la republică și i-a pedepsit pe unii complotiști; tribunul Chaerea și alți militari au fost impuși să se sinucidă. Cu excepția că acest nou împărat era mai precaut și mai decent în gesturi și acțiuni (fiind atent să nu trezească furia senatorilor), Roma tot sub împărat a rămas. Probabil, lui Caligula i-a jucat festa faptul că își respecta prea strict enunțul său favorit: „Oderint dum metuant (Să mă urască, atâta vreme cât se tem.” Iată că l-au urât și nu s-au temut…
Extras din cartea „Retorică în fața morții. Ultimele cuvinte ale oamenilor celebri” (în curs de apariție).
INDICAȚII DE CITARE:
Dorian Furtună „Omorât în timpul Jocurilor.” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 5/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 