Dorian Furtună
Lao Zi și filosofia înțelepciunii desăvârșite
Daodejing se pare că e cea mai densă (în metafore și sensuri) lucrare a omenirii. Nicio altă operă filosofică n-a spus atât de mult în atât de puține cuvinte. De câte ori recitesc ceea ce a scris Lao Zi, redescopăr în cartea sa noi subînțelesuri, noi subtilități ale înțelepciunii sale, iar odată cu trecerea anilor înclin să-i dau tot mai multă dreptate, cu îndemnul său la moderație și detașare de treburile și patimile lumești. Cert este că, odată cu vârsta, devin tot mai daoist în gândire și în atitudini și, uimitor, găsesc tot mai multe convergențe ale daoismului cu mioritismul nostru contemplativ, smerit și ușor fatalist.
Pentru Lao Zi, scopul vieții constă în desăvârșirea spirituală; omul trebuie să trăiască în armonie cu Dao – începutul, chintesența și adevărata măsură a tuturor lucrurilor; mai precis, omul poate ajunge la Dao prin modestie, prin respectarea ritmurilor naturii, prin neimplicarea în procesele spontane sau dramatice ale vieții sociale (al căror curs oricum nu trebuie și nu poate fi schimbat), prin renunțarea la tot ce este exagerat, artificial, intemperant, forțat, impus de alții, de societate sau de propriile ambiții inflamate.
Cea mai așezată și mai virtuoasă viață, în conformitate cu Dao, ar fi, probabil, o viață asemănătoare cu respirația stăpânită a unui drumeț care se mișcă încet spre orizontul său, fără a se abate de la drum și fără a se lăsa atras de vreo activitate care i-ar putea accelera în mod excesiv pulsul. Calea Dao e calea impasibilității împlinite, e calea omului mulțumit de sine, care nu se grăbește, poate face oricând popas, își permite și pași înapoi. Lao Zi așa și afirmă la un moment dat: „Cel ce merge pe această cale [Dao] seamănă cu un om care merge înapoi”.
Dacă e să facem abstracție de partea metafizică a filosofiei daoiste, sensul și validitatea preceptelor lui Lao Zi rămân la fel de pertinente și în lipsa referințelor la Dao: moderația trebuie să fie prima grijă a omului, iar tot ce este în surplus va fi în dauna noastră.
Găsim în cartea sa următoarele reflecții: „Cele cinci culori îi slăbesc vederea omului. Cele cinci note muzicale îi slăbesc omului auzul. Cele cinci savori îi slăbesc omului gustul. […] Bogățiile îl împing pe om la fapte care îi fac rău”; „Cel ce are dorințe mari va fi expus neapărat unor mari sacrificii. Cel ce ascunde o comoară mare va avea neapărat pierderi mari”; „De aceea, dorința omului înțelept este să nu aibă nicio dorință. Nu prețuiește bunurile greu de dobândit”, conchide Lao Zi[i].
Este evident că pentru gândirea și deprinderile de viață ale omului obișnuit, abordarea daoistă poate părea total străină, e parcă elaborată pentru un stil de viață anahoret, arierat, umil. Însă dacă vom depune efort să privim existența umană la scara generațiilor, a secolelor (așa cum o percepuse Lao Zi ca arhivar în biblioteca regatului chinez), vom înțelege că mai toate ambițiile omenești au fost zadarnice, futile. Iar dacă analizăm stările sufletești ale celor ambițioși și bogați, vom descoperi că ei nu sunt mai mulțumiți de viață decât pustnicii adânciți în meditație sau decât țăranii preocupați de ogor, de vremea de afară și de copiii lor.
Din scrierea lui Lao Zi transpare aceeași recomandare la moderație în trebuințe și simțiri pe care o întâlnim la grecii antici. Reperele înțelepciunii sunt oriunde la fel, indiferent de epocă, țară și frontiere. „Cel ce știe să se mulțumească cu ce are este întotdeauna mulțumit de soarta lui”, afirma filosoful și adăuga: „Abuzul de viață este nefast”, iar cel ce „vrea să trăiască prea intens” merge rapid spre deces. Câtă consonanță găsim aici cu tezele cinice, stoice și epicureice!
Fericirea, în toată această arhitectură existențială daoistă, e oțioasă și bizară; ea ține de excitația duhului, și nu de cumpătarea sa. Apoi, fericirea e soră cu instabilitatea și cu emoția exagerată, e caracterizată de urcuș și de cădere, de pendulare dintr-o extremă a trăirilor în alta, ceea ce tulbură sufletul. Prin urmare, de ce să abandonezi calea de mijloc – a mulțumirii moderate?
Dorian Furtună,
Fragment preluat din cartea
„Iluzia Fericirii. Cum să înțelegem dorințele și frustrările omenești”.
[i] Citat din Laozi, „Daodejing”, traducere de Nicolae Constantinescu. București, Editura Nicol. 2012.
INDICAȚII DE CITARE:
Dorian Furtună „Lao Zi și filosofia înțelepciunii desăvârșite” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 