Dorian Furtună
Deșertul așteptării
Ceea ce nu ne învață nici școala, nici părinții, nici majoritatea cărților e cum să ne gestionăm inteligent viața. Cum să acumulăm în mod rațional nu doar aptitudini și cunoștințe, dar și amintiri de primăvară, fără a ne risipi în derizoriu.
Cum să ne proiectăm vise în viitor fără a investi în speranțe și eforturi deșarte. Cum să nu ne consumăm energia tinerească în van, în urmărirea unor scopuri himerice. Și cum să nu așteptăm zadarnic favoruri din partea sorții sau ocazii strălucite, „ca în filme”.
Din păcate, nu există rețete care să fie potrivite pentru fiecare dintre noi. Învățăm din propriile greșeli, care vin la timp sau prea tardiv. Așa, din greșeli și deziluzii, înțelegem că așteptarea nu e totuna cu răbdarea. Că viața nu e o clepsidră care poate fi întoarsă, după ce se consumă. Că fiecare zi e ca un cont bancar al sorții tale, în care fie depui ceva, fie nu depui nimic și cu nimic te vei alege peste ani.
Alteori, experiența dureroasă a altora poate deveni o sursă prețioasă de fabule pentru noi, din care să tragem concluzii și învățăminte. Personaje reale sau de ficțiune, fabula lor poate fi edificatoare.

Imagine din filmul Deșertul tătarilor (1976), regizor Valerio Zurlini
În romanul Deşertul tătarilor, al lui Dino Buzzati, e descrisă viaţa Fortăreţei Bastiani, amplasată într-un loc izolat, la frontieră, şi al cărei contingent militar trăieşte vreme de decenii cu iluzia că, odată şi odată, se va confrunta cu un atac al tătarilor. O stare de nelinişte generală că duşmanii îşi vor face la un moment dat apariţia, amestecată cu speranţa obţinerii unei glorii postume în luptă, îi face pe ofiţeri şi soldaţi să fie legaţi de fortăreaţă, care devine nucleul existenţei lor.
„Primejdia. Într-o zi sau alta se va întâmpla ceva, cu întunericul ăsta!”[i], exprimă unul dintre ofiţeri senzaţia care domină spiritele. Unii ofiţeri percep starea psihologică din fortăreaţă drept o „boală” de care se molipsesc iremediabil şi nou-veniţii, însă aşteptarea duşmanilor nu îi sperie pe soldaţi, ci le dă sens vieţii; năluca duşmanului este şi cea care menţine ordinea în fortăreaţă şi asigură reverența în relaţiile dintre soldaţi.
Buzzati descrie cu măiestrie metafora duşmanului râvnit, dorința de luptă și faimă care îi frământă pe majoritatea bărbaților. Însă cartea spune mai mult decât atât, ea are o filosofie mai profundă, mai universală. Cartea ne vorbește despre cât de neinspirat ne consumăm noi viața, talentele, junețea. În loc să trăim acum, amânăm viața deplină pentru viitor. În loc să creăm noi realitatea pe care o dorim, așteptăm niște evenimente din exterior, care să vină peste noi și să ne dea sens existenței.
Eroul principal al cărții, tânărul ofițer Giovanni Drogo, își pune pe altarul așteptării întreaga sa viață. El refuză oportunitățile care îi sunt oferite în oraș, renunță la ele pentru iluzia unei lupte și a unei glorii din viitor în fortăreață. Între timp, trece tinerețea lui, se mistuie vitalitatea, curg anii, el tot așteptând să i se ivească un eveniment care să-i pună în valoare calitățile. Și acel eveniment tot întârzie să vină.
Așa și noi, adeseori, așteptăm o oarecare zi norocoasă, care poate să nu vină nicicând, fără a observa cum sorocul ce ni-i dat se irosește irecuperabil. Ca într-un deșert al tătarilor. Iar pe alături trec adevărate oportunități și bucurii ale vieții; negustate și nebănuite.
„Ceea ce nu trăiești la timp, nu mai trăiești niciodată”, spunea Octavian Paler. Într-adevăr, așteptarea iluzorie poate transforma viața într-o călătorie oarecum statică, lipsită de vervă și de fertilitate creativă. Ca o corabie cu vele nădăjduind un vânt prielnic, în loc să pună în funcțiune vâslele.
Clipa destinului poate veni uneori, pe neprins de veste; dar cel mai des se află ea în așteptatea efortului nostru de a ne apropia de dânsa, de a-i declanșa înfăptuirea.
[i] Dino Buzzati, „Deșertul tătarilor”, traducere de Niculina Benguș-Tudoriu. Iași. Polirom. 2011. P. 39.
Sursa: Furtună Dorian, „Cugetările unui (ne)cunoscut”. Editura Litera. 2017. P. 13-15.
INDICAȚII DE CITARE:
Dorian Furtună „Deșertul așteptării” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 10/2024
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.


