ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE

Diana Roman

Soft Reset – Press Any Key to Continue Civilization

Dintre toate expozițiile de artă organizate în luna noiembrie a. c., am ales să ascult îndemnul artistului Sergiu Roman și să „apăs orice tastă pentru a continua civilizația” umanității (sic!), fiind atrasă de titlul ludic, incitant și aparent interactiv: „Soft Reset – Press Any Key to Continue Civilization”. Personala pe care Sergiu Roman o prezintă publicului ieșean (la galeria „Octav Băncilă” a UAP – Filiala Iași) este a doua pe anul acesta, deschisă tocmai în orașul său natal, expoziția fiind o dublă premieră pentru iubitorii de artă din Iași: este primul solo show al lui Sergiu Roman „acasă”, dar și o prezentare în exclusivitate a lucrărilor noi, create special pentru acest eveniment ce are loc într-un univers cultural care valorizează reflecția filosofică și dialogul dintre artă și gândire critică.

Expoziția „Soft Reset – Press Any Key to Continue Civilization” este o meditație artistică asupra felului în care lumea contemporană ne apasă, ne încarcă și ne destabilizează. Trăim într-o societate dominată de fluxul vizual continuu, contradictoriu, informativ și dezinformativ, egocentric, senzaționalist și manipulator, care ne bombardează într-un ritm delirant, o societate dominată de nesiguranță, frici, isterie și vulnerabilitate, de excesul de consum și ignorarea educației și protecției omului, astfel că expoziția vine ca o interogație despre sens, libertate, conștiință, echilibru, fragilitate și supraviețuire. Artistul construiește un discurs vizual în care pictura, pe lângă pura reprezentare, este un instrument existențial, un mod de abordare filosofică și plastică totodată, a problemelor vieții de azi.

Termenul „soft reset”, binecunoscut în domeniul tehnologic, înseamnă o repornire blândă, un proces de restabilire a echilibrului fără a șterge complet memoria. În mâna artistului, expresia se transformă în metaforă pentru un tip de luciditate calmă, departe de gesturile radicale și de tentația distrugerii. Este o formă de reconectare, o tentativă de a reporni gândirea și privirea prin înțelegere și re-ordonare, nu prin negare și suprimare.

În lucrările expuse, această idee se simte în tensiunea dintre haosul compozițiilor și dorința lor de ordine. Imaginile par să se împingă unele pe altele, să invadeze spațiul, dar rămân totuși într-un echilibru precar și viu. Realitatea contemporană apare agresivă, uneori sufocantă, însă pictura găsește mereu o breșă prin care respiră rațiunea. „Restartarea” – dacă o putem numi astfel – apare ca un act de luciditate, un fel de exercițiu interior pe care artistul îl propune fără didacticism.

Expoziția se focalizează pe creațiile noi ale artistului, dedicate personalei ieșene, fiind plasate în axul pereților sălii principale pentru a fi percepute mai rapid de ochiul privitorului. În aceste lucrări, Sergiu abordează estetica fragmentului și a supraîncărcării perceptive cu elemente din realitatea înconjurătoare – imagini mediatice, chipuri, reziduuri ale consumului, simboluri pop – într-un câmp pictural dens, unde rigoarea coexistă cu excesul, iar confuzia generalizată se metamorfozează în material vizual. Compozițiile – dramatice, baroce – sunt alcătuite dintr-un univers fragmentat; este o lume în care totul se ciocnește cu totul, dar în care, paradoxal, sensul se coagulează tocmai din această coliziune.

Seria „La Dolce Vita” este poate cea mai directă în felul în care artistul problematizează chipul uman. În acest sens, portretul feminin repetitiv, redat în formule intens colorate și tensionate, simbolizează identitatea fiecăruia dintre noi, expusă și consumată în ritm accelerat – o identitate negociată între dorința de autenticitate și presiunea unei imagini mediate, filtrate, cosmetizate. Parcurgând varietatea lucrărilor acestei serii, înțelegem că artistul determină privitorul să mediteze asupra felului în care ne fabricăm și ne pierdem pe noi înșine într-un prezent dominat de rețelele de socializare, unde adevărul devine decor, iar falsul capătă o strălucire atrăgătoare. Această expresie iconică a chipului – când vulnerabilă, când triumfătoare, când fragmentată – ne arată dependența de privirea celuilalt şi dorința de validare. Culorile saturate, tensionate, uneori aproape incandescente, sugerează presiunea de a rămâne vizibili, de a performa, de a nu dispărea din câmpul atenției. Este o lume în care chipul nu mai este doar un chip, ci un produs remodelat de filtre, algoritmi și așteptările celorlalți.

Privind fiecare variantă a feței feminine — vulnerabilă, sigură pe sine, frântă sau reconstruită — începem să ne întrebăm unde se termină autenticitatea și unde începe ficțiunea identitară. Ce parte din noi rămâne reală atunci când suntem expuși non-stop? Cât din identitate aparține privirii celorlalți? Aceste întrebări nu sunt neapărat moralizatoare, însă invită la o reflecție tăcută, vizuală.

Observăm astfel că titlul seriei, această „viață dulce” nu reprezintă așteptata promisiune, ci ne amăgește cu o iluzie seducătoare, o mască sub care se ascund angoasa, nesiguranța, fragilitatea și nevoia de sens, astfel că Sergiu Roman propune, prin această interogație vizuală, un act de conștientizare – un pas spre un posibil soft reset al privirii și al identității.

Am resimțit, în lucrări precum „Babel 3.0”, cum Sergiu Roman adaugă noi valențe conceptului: vorbim de această dată de comunicare fragmentată, haotică, ce conturează o arhitectură instabilă a informației și acțiunilor care se prăbușesc sub propria lor absurditate; mai mult, este imaginea unei lumi distrusă de lăcomie, prostie, de lipsă a coordonării raționale, o lume în care totuși omul își caută sensul și vocea sa proprie în vârtejul angoaselor, dezinformării, știrilor alarmiste, trendurilor uniformizatoare și a simbolurilor globale golite de sens. E o tensiune foarte umană, iar Sergiu Roman o surprinde fără cinism.

Invitația de a vizita expoziţia se adresează tuturor celor  interesați de cultură și idei contemporane, pentru a putea astfel descoperi, prin pictura lui Sergiu Roman, un mod de a înțelege lumea de azi, un mod profund și cu o estetică personală.

Sergiu Roman (n. 1977, Iași) este un artist vizual cu o formație filosofică solidă, absolvent al Facultății de Filosofie și Științe Sociale din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași (promoția 2003). Între 2011 și 2022 trăiește și expune în Shanghai, perioadă în care își definește un limbaj plastic personal, la granița dintre reflecția existențială și expresia vizuală intensă. Prima sa expoziție personală are loc în 2014, la Muzeul Xuhui din Shanghai, urmată de numeroase colaborări și expoziții în Asia de Est, fiind reprezentat de galeria „Weihan Art Space” din Chengdu. Lucrările sale intră în colecții importante, printre care Muzeul Dafen din Shenzhen și Muzeul Colecțiilor din Shanghai. După 2022, artistul expune în Spania (Valencia, Requena) și revine în România cu expoziții personale la Galeriile de Artă ale Academiei Române și la Palatele Brâncovenești Mogoșoaia. Pictura sa explorează tensiunea dintre haosul lumii contemporane și nevoia de sens, propunând un discurs vizual de intensitate barocă și profunzime existențială. În prezent, Sergiu Roman continuă să dezvolte proiecte artistice în țară și în străinătate.

Sursă foto: colecția autoarei.

INDICAȚII DE CITARE:

Diana Roman, „Soft Reset – Press Any Key to Continue Civilization” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 11/2025

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.