Delia Casiana Florea
Natura umană în epoca algoritmilor: putere, limbaj și auto-formare
Dezbaterea dintre Michel Foucault și Noam Chomsky privind natura umană, justiția și puterea a fost mult timp interpretată ca o opoziție ireductibilă între constructivism istoric și universalism normativ. Acest articol susține că această eră digitală, caracterizată prin guvernare algoritmică și capitalism de supraveghere, solicită o reinterpretare sintetică a celor două poziții. Argumentul principal este acela că prin analizele foucauldiane avem acces la instrumente conceptuale necesare pentru a înțelege modului de funcționare a puterii digitale, în timp ce perspectiva chomskiană rămâne indispensabilă fundamentării normative a criticii și practicilor justiției. Prin urmare, articolul propune o critică dublă a ordinii digitale contemporane de la genealogia puterii, către universalismul de ordin etic.
Eindhoven, Olanda, 22 October 1971. [2]
Nu a fost o seară spectaculoasă în sens mediatic: nu a existat nicio retorică teatrală și nici schimburi de replici tăioase pentru aplauze furtunoase. Și totuși întâlnirea dintre Noam Chomsky și Michel Foucault a devenit una dintre cele mai citate și discutate confruntări intelectuale ale secolului XX nu atât pentru răspunsurile aduse, ci pentru întrebările deschise. Dezbaterea, difuzată ulterior sub titlul Foucault–Chomsky Debate, a pus față în față două moduri radical diferite de a înțelege omul, societatea și posibilitatea criticii. Întâlnirea nu a provocat un duel de opinii, dar a pus in antiteză două constructe teoretice.
Scena și contextul
Europa începutului de deceniu ’70 trăia sub tensiunea post-1968: contestarea autorității, criza instituțiilor, radicalizarea discursului politic. În acest climat, întrebarea despre natura umană nu era doar o necesitate academică, ci una profund politică. Dacă omul este considerat o structură stabilă, atunci există repere standard pentru libertate și justiție. Dacă nu, atunci orice ordine socială trebuie analizată ca rezultat al raporturilor de forță. Chomsky și Foucault intră în această dezbatere ca reprezentanți ai unor situări intelectuale aflate într-o tensiune ireconciliabilă: raționalismul critic și genealogia puterii. Moderată de Fons Elders, dezbaterea se axează pe trei întrebări fundamentale: (1) dacă natura umană este înnăscută sau construită istoric?, (2) dacă justiția poate fi întemeiată pe principii morale universale?, și, (3) cum funcționează puterea în societățile moderne?
Noam Chomsky apără poziția raționalistă a structurilor cognitive și morale înnăscute, în timp ce Michel Foucault propune o critică genealogică, susținând că noțiuni precum „justiția” și „natura umană” sunt contingente istoric și inseparabile de relațiile de putere. Pentru Chomsky, limbajul nu este numai instrument de comunicare, ci dovada unei organizări profunde a minții umane. Existența unei gramatici universale sugerează o natură comună tuturor oamenilor, independentă de contexte istorice sau politice. Această idee are consecințe etice clare. Dacă există o structură cognitivă și morală înnăscută, atunci injustiția poate fi identificată ca deviație. Critica socială capătă astfel un temei solid care nu depinde de instituțiile existente. Chomsky vorbește despre dreptate cu o anumită simplitate morală, aproape incomodă pentru un public obișnuit cu scepticismul filosofic.
Pe de altă parte, Foucault nu atacă direct ideea de natură umană ci, îi oferă un ocoliș strategic. Pentru el întrebarea decisivă nu este dacă există o esență a omului, ci cum a fost ea formulată, de către cine și cu ce efecte. Psihiatria, medicina, sistemul penal, educația, toate produc definiții ale normalului și anormalului, ale raționalului și iraționalului. Din această perspectivă, dreptatea însăși apare ca o construcție istorică, legată de regimuri de putere. A invoca ideea de justiție universală riscă să mascheze violența simbolică a unor norme prezentate ca naturale. Replica lui Foucault nu este moralizatoare, ci de diagnoză. Foucault nu oferă soluții, ci instrumente de deconstrucție.
Momentul central al dezbaterii apare atunci când se discută legitimitatea revoltei. Chomsky afirmă că oamenii se revoltă pentru că simt intuitiv nedreptatea. Foucault răspunde că această „intuiție” este deja modelată de discursurile dominante. Aici se produce ruptura ireversibilă. Pentru Chomsky, fără un fundament uman comun, critica devine arbitrară. Pentru Foucault, fără analiza puterii, critica devine naivă.
Sala nu asistă la o victorie, ci la o suspendare de sens și consens.
De ce această dezbatere este actuală?
Astăzi, într-o lume a algoritmilor, a evaluărilor automatizate și a normelor invizibile, întrebările lui Foucault, despre cine sunt cei care definesc adevărul, devin mai actuale decât oricând. În același timp, în fața relativismului extrem și a manipulării ideologice, apelul lui Chomsky la structuri universale ale rațiunii rămâne o ancoră necesară. Această dezbatere continuă să fie citată nu pentru concluzii, ci pentru tensiunea etică și epistemologică între structură și istorie, între adevăr și putere, între speranța unui criteriu comun și luciditatea demistificării.
Dezbaterea Foucault–Chomsky a fost adesea interpretată ca o opoziție majoră între universalism moral și constructivism istoric, totuși, transformările aduse de digitalizare-algoritmi, „big data”, inteligență artificială, capitalism de supraveghere- creează un context în care această opoziție nu mai poate fi menținută în termeni exclusivi. Epoca digitală nu doar reactivează întrebările dezbaterii, ci le radicalizează, impunând o meta-analiză a relației dintre putere, subiectivitate și justiție.
Foucault consideră puterea ca fiind difuză, productivă și imanentă relațiilor sociale. O astfel concluzie se dovedește a fi deosebit de adecvată pentru înțelegerea mediului digital. Puterea nu mai operează predominant prin interdicție sau coerciție, ci prin constructe tehnice ale posibilului. Algoritmii funcționează ca tehnologii de guvernare a comportamentului; datele personale devin un instrument de anticipare și modelare a acțiunii; subiecții sunt încurajați să se conformeze prin mecanisme aparent voluntare (rating, feedback, personalizare). Astfel, bioputerea descrisă de Foucault se transformă într-o bioputere digitală, în care viața este administrată prin cod, iar normele sunt înscrise în infrastructura tehnologică însăși. Puterea devine cu atât mai eficientă cu cât este mai puțin vizibilă.
În contrast, Chomsky oferă instrumentele necesare pentru evaluarea morală a acestui nou regim de putere. O natură umană înnăscută care posedă potențialitatea unei rațiuni universale are și capacitatea de a produce judecați morale ceea ce validează necesitatea unei critici etice a dominației digitale. Dintr-o perspectivă chomskiană, platformele digitale funcționează ca mecanisme de fabricare a consimțământulualgoritmic; libertatea formală de exprimare este subminată de un control structural al atenției; concentrarea puterii informaționale amenință autonomia individuală și deliberarea democratică. Chomsky permite astfel formularea unei noțiuni de nedreptate digitală, imposibil de derivat exclusiv dintr-o analiză descriptivă a puterii.
În analiza foucauldiană, puterea nefiind suverană, circulă prin rețele de practici, discursuri și instituții. Epistema digitală extinde această logică prin intermediul tehnologiilor algoritmice, care funcționează ca dispozitive de guvernare a comportamentului. Algoritmii de recomandare, sistemele de evaluare și colectarea masivă de date nu impun constrângeri directe, ci structurează câmpul posibilului, orientând alegerile indivizilor. Această formă de bioputere este intensificată, iar viața socială devine o „traducere” în date cuantificabile. În același timp subiectul digital funcționează ca obiect al predicției și optimizării continue.
În acest punct, Chomsky devine indispensabil căci platformele digitale nu sunt neutre axiologic; algoritmii creează procese de manipulare a atenției și a consimțământului, reconfigurând spațiul deliberării publice. Din perspectiva chomskiană, aceste practici reprezintă o amenințare directă la adresa autonomiei raționale, fără de care democrația nu poate funcționa. Astfel, critica chomskiană permite conceptualizarea noțiunii de nedreptate digitală, absentă dintr-o analiză pur descriptivă a puterii. Aplicate separat, cele două perspective întâmpină dificultăți teoretice semnificative. Analiza foucauldiană riscă să rămână normativ indeterminată, incapabilă să justifice de ce anumite forme de guvernare digitală ar trebui respinse. În schimb, universalismul chomskian poate subestima modul în care însăși criteriile morale sunt influențate de structuri de putere tehnologică. Această tensiune sugerează că dezbaterea nu trebuie rezolvată prin alegerea uneia dintre poziții, ci prin articularea unei sinteze critice.
Spre o sinteză teoretică: critică dublă a epocii digitale
O interpretare adecvată a prezentului digital necesită o dublă critică: cea foucauldiană, pentru a cartografia modul în care puterea operează prin infrastructuri tehnice, algoritmi și practici de date, și, pe de altă parte, critica chomskiană, pentru a fundamenta normativ rezistența, drepturile digitale și cerințele de justiție. În această sinteză, Foucault ne explică cum suntem guvernați, iar Chomsky ne explică de ce ar trebui să contestăm această guvernare. Astfel, era digitală reclamă o abordare care trebuie să combine analiza foucauldiană a mecanismelor de putere algoritmică cu fundamentarea chomskiană a normelor juridice și de autonomie. O asemenea sinteză ar permite atât descrierea precisă a modului în care puterea operează prin infrastructuri digitale, cât și formularea unor criterii normative pentru contestarea și reglementarea acesteia. Critica devine astfel simultan genealogică și normativă. Reinterpretată în contextul digital, dezbaterea Foucault–Chomsky se constituie în cadru teoretic indispensabil pentru înțelegerea prezentului. Puterea algoritmică confirmă intuițiile foucauldiene privind caracterul difuz al dominației, în timp ce criza autonomiei și a deliberării publice subliniază actualitatea teoriilor chomskiene. Numai prin articularea acestor două perspective poate fi formulată o critică adecvată a ordinii discursive a digitalului contemporan.
***Foucault și Chomsky nu s-au convins reciproc. Nici nu au încercat cu adevărat. Întâlnirea lor rămâne un document rar al unei gândiri altfel, acolo unde filosofia nu oferă confort, ci expune fisurile fundamentale ale modului în care ne raportăm la lume. Poate că valoarea reală a acelei seri din 1971 nu stă în răspunsuri, ci în refuzul lor. Într-o epocă grăbită să tranșeze, Foucault și Chomsky ne-au lăsat moștenire obligația de a gândi mai departe. Pentru lumea digitală, sinteza implicită dintre Foucault și Chomsky devine una extrem de practică: de la Foucault învățăm să suspectăm evidențele și să analizăm infrastructurile invizibile ale puterii; de la Chomsky învățăm să nu renunțăm la ideea unei raționalități umane care poate spune „nu”.
Educația devine astfel un spațiu de rezistență: nu împotriva tehnologiei, ci împotriva naturalizării ei.
Bibliografie
Noam Chomsky & Michel Foucault, Despre natura umană, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2012.
Michel Foucault, Ordinea discursului. Un discurs despre discurs, Editura Eurosong & Book, București, 1998.
Michel Foucault, Discursul filosofic, Editura Trei, București, 2024.
Michel Foucault, Utopiile reale. Corpul utopic (Heterotopii), Editura Tact, Cluj-Napoca, 2024.
Kai Strittmatter, Noua dictatură: Supravegherea digitală ca politică de stat în China, Editura Humanitas, București, 2024.
Shoshana Zuboff, Era capitalismului de supraveghere: Lupta pentru un viitor uman la noua frontieră a puterii, Editura Publica, București, 2023
[1] Florea Delia Casiana este doctorand al Facultății de Filosofie și științe social politice din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza Iași cu o teză despre Fenomenologia întâlnirii. Intenționalități spirituale în arta abstractă, coordonată de Prof. Univ. Dr. Ioan- Alexandru Tofan.
( prof.deliacasiana@gmail.com)
[2] https://www.youtube.com/watch?v=eF9BtrX0YEE
INDICAȚII DE CITARE:
Delia Casiana Florea, „Natura umană în epoca algoritmilor: putere, limbaj și auto-formare” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 1/2026
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 