Cristian Horgos
O lume-de-apoi, pe stil darwinian
Dr. Sigmund Freud este creditat cu afirmația „în inconștient fiecare dintre noi este convins de propria sa nemurire”.
Filosoful Emil Cioran spunea că „în adâncul sufletului, fiecare om se simte – și crede – că este nemuritor, chiar dacă știe că va pieri în clipa următoare. Putem înțelege totul, recunoaște totul, realiza totul, cu excepția morții noastre, chiar și atunci când ne gândim la ea neîncetat și chiar și atunci când suntem resemnați cu ea”.
Dr. Carl Gustav Jung merge mai departe. Astfel, în studiul său „Psihologia vieții după moarte” Ronald K. Siegel rezumă următoarele: „Jung a luat poziția conform căreia conceptul de nemurire, prezent universal în inconștientul individului, joacă un rol important în igiena psihică”. Dar pentru cei care nu cred în nicio formă religioasă a vieții-de-apoi singura posibilitate de a realiza această „igienă psihică” rămâne credința într-un fel de supraviețuire a conștiinței cu respect pentru legile Teoriei Evoluției, enunțată de Charles Darwin. Câteva indicii teoretice într-o astfel de direcție le găsim în capitolul „Concluzie. Știința și inconștientul” scris de dr. Marie-Louise von Franz pentru cartea „Omul și simbolurile sale” de dr. Carl G. Jung și colaboratorii săi. Și într-o cercetare medicală interesantă a început în cadrul proiectului „AWAreness during Resuscitation – II: A multi-centric study of consciousness and awareness in heart stop” (5), care se așteaptă să aducă mai multă lumină. Între timp, tot ce putem face este să ne imaginăm câteva modele posibile ale vieții-de-apoi „darwiniene”.
70% din nord-americani cred într-o viață de apoi
Suntem patru mari categorii: cei care cred într-o „viață de apoi”, cei care nu cred, cei indeciși și cei care nu sunt interesați sau încă nu sunt interesați – fiind cunoscut faptul că acest interes crește odată cu vârsta. Evident, este bine să fii în oricare din aceste categorii dacă ești mulțumit de asta. Dar cel puțin deocamdată eu sunt printre cei care mai caută. Dacă citești, de exemplu, studiul „Psihologia vieții de după moarte” (7), realizat de psihiatrul Ronald K. Siegel, ai șanse să îți scazi dramatic credința în orice fel de viață de apoi. Asta chiar dacă, conform acestui studiu, un sondaj realizat de Gallup în 1978 a arătat că aproximativ 70% dintre oamenii din Statele Unite ale Americii credeau într-o „viață de apoi” și putem presupune că cetățenii europeni nu sunt în esență diferiți. Și da, în favoarea celor care nu cred într-o prelungire a vieții, filosoful Auguste Comte a spus odată sentențios: „a căuta sufletul și nemurirea este o fază copilărească a dezvoltării umane”. Dar totuși, după ce ai citit cărțile altor psihologi sau psihiatri mai deschiși către transcendența spirituală, speranța pentru o prelungire a conștiinței după moartea biologică poate fi mult sporită. De exemplu, dr. Ran D. Anbar, în studiul său „Ce se întâmplă după moarte?” (1), scrie: „Discutăm că percepția noastră asupra realității este limitată de ceea ce creierul nostru a fost pregătit să facă față. De exemplu, știm multe pe care nu le putem percepe, cum ar fi lumina sau sunetul, care sunt în afara limitei capacității creierului nostru de a se înregistra. De asemenea, este rezonabil să presupunem că există multe lucruri pe care nu le putem percepe și de care nu suntem conștienți. Astfel, mai degrabă decât o poziție de certitudine cu privire la lipsa existenței după moarte, poate fi mai umil să deții o poziție agnostică: este de necunoscut ce se întâmplă după moarte.
Dr. Sigmund Freud: „în inconștient fiecare dintre noi este convins de propria sa nemurire”.
De ce șovăiesc în loc să decid într-o parte sau cealaltă?
În primul rând, când vine vorba de mâncare sau credințe: „de gustibus non disputandum”.
Dar un motiv concret pentru care nu sunt printre scepticii convinși este că mi se pare de preferat să bâjbâi, să caut alternative la o soartă care s-ar termina definitiv și irevocabil în întunericul etern, odată cu oprirea inimii. În plus, există sfaturi profilactice despre asta, și nu de la orișicine. Dr. Sigmund Freud însuși este creditat cu afirmația „în inconștient fiecare dintre noi este convins de propria sa nemurire”. Dr. Carl Gustav Jung merge mai departe. Astfel, în studiul său „Psihologia vieții după moarte”(7) Ronald K. Siegel rezumă următoarele: „Jung a luat poziția că conceptul de nemurire, prezent universal în inconștientul individului, joacă un rol important în igiena psihică ”. Putem afla mai multe site-ul Asociației Internaționale de Psihologie Analitică din articolul „Volumul 18: Viața simbolică” (4): „În prefața la „Phenomenes Occultes” de C. G. Jung (1939), sunt examinate fenomenele oculte, în special problema existenței sufletului după moarte. Eseurile din carte sunt descrise ca tratând ideea nemuririi și valoarea ei funcțională, nu problema metafizică a nemuririi. Ideea de nemurire există în întreaga lume și, prin urmare, este reală – o caracteristică a vieții psihice. Se susține că, din motive de igienă psihică, este mai bine să nu uităm astfel de idei universale, iar dacă acestea au dispărut, din neglijență sau defavorizare intelectuală, ele ar trebui reconstruite cât mai repede posibil, indiferent de presupusele „dovezi” filozofice pro sau împotriva existenței lor. Deci, pe scurt, având în vedere că oricum în subconștient avem un filon de credință în viața-de-apoi, ar fi de preferat să ne conectăm mintea conștientă la această dorință pentru a obține mai multă armonie psihică.
„Religia iubirii”, metaforă sau esență
Doar că mă număr printre cei prea analitici pentru a crede într-o „viață de apoi” strict edenică, așa cum este proiectată de învățăturile religioase. Sunt însă tentat să accept că religiile, cândva dezbrăcate de propriile mitologii, au în profunzime un numitor comun care privește transcendența spiritualității. Adică, expresia „religia iubirii” este prea atractivă pentru a nu ne agăța de ea. Dar înainte de a explora posibila putere a iubirii de a crea o lume a sufletelor, fac mai întâi o călătorie introductivă prin doar câteva surse de inspirație psihologică. Cu siguranță sunt și altele, poate chiar mai sugestive, dar am dat peste acestea și mi se par suficient de utile.
– Aldous Huxley “Porțile Percepției. Raiul și Iadul”
– Gabor Mate “Mitul normalității”
– Carl Jung “Omul și simbolurile sale”,
Ce au în comun acești gânditori? În primul rând, ei explorează transcendența spiritualității.
Dr. Jung, în capitolul său „Apropierea inconștientului” din cartea „Omul și simbolurile sale”, scrie: „Nu vă permiteți să fiți naiv în a face față viselor. Ele își au originea într-un spirit care nu este chiar uman, ci mai degrabă suflarea naturii – a celor frumoase și generoase, precum și a zeiței crude. Dacă vrem să caracterizăm acest spirit, mai bine ne-am întoarce la mitologiile antice și fabulele pădurii primitive.
În plus, Huxley și dr. Mate o fac folosind personal și direct substanțe psihedelice, o metodă care, alături de hipnoză și mai dificila meditație intensă, sunt în prezent cele mai cunoscute modalități de aprofundare a stărilor alternative de conștiință. Nefiind corsetat, ca Gabor Mate și Carl Jung, de rigorile profesiei de psihiatru, filosoful și scriitorul – nominalizat de nouă ori la Premiul Nobel pentru literatură – Aldous Huxley nici măcar nu se sfiește să-și încheie cartea avansând propria sa viziune despre „viața-de-apoi”, în care sufletele persistă după moarte. „Tradițiile antice sunt corecte. Există o stare postumă de tipul celor descrise în cartea lui Sir Oliver Lodge, Raymond, dar există și un paradis al experienței vizionare terifiante, precum cea suferită aici de schizofrenici și de unii utilizatori de mescaline”, scrie Huxley la finalul cărții sale.
La rândul său, dr. Gabor Mate îl citează, în capitolul „Iisus în Tipi. Psychedelics and Healing” din cartea „Mitul Normalității”, pe dr. Rick Doblin, fondatorul și președintele „Multidisciplinary Association for Psychedelic Studies” (MAPS). Și iată ce spune dr. Doblin: „Avem tendința de a crede, cu ego-ul nostru, că suntem Centrul Universului. Psihedelicile mișcă acest lucru și putem să vedem asta, mult mai mult decât o parte enormă a acestui individ, mult mai mult decât o parte din acest individ. Unitatea merge înapoi în timp și înainte în timp. Ele ne pot scoate din tiparele noastre obișnuite. Când încetați să priviți lucrurile din perspectiva lui, simțiți că se eliberează un nou potențial și un sentiment de conexiune.” Scopul acestor doar câteva citate este mai degrabă de a sublinia faptul că gânditorii de anvergură au fost deschiși la posibilitatea că „lumea este mai mult decât se vede” (Gabor).
Un model imaginar al „lumii celeilalte”
Dar cum ar putea fi lumea de dincolo? Și, evident, sper că nu se reduce la bântuirea caselor vechi și la hărțuirea sau speriarea oamenilor sensibili. Și acum, revin la un model al „lumii celeilalte” care mi-ar surâde. Dragostea, prin însăși esența ei, este expresia apropierii de suflete, două sau mai multe – pentru că, nu-i așa, idealul este să poți iubi mulți oameni – nu neapărat iubirea prin eros. La polul opus, egoismul sau, și mai drastic, frica, ura, duc la singurătate, la izolarea sufletului. Deci, dacă ar fi un nucleu, o comuniune de suflete, atunci s-ar putea baza în esență pe proprietățile iubirii. O cărămidă este inertă, dar un perete conectat din cărămizi este capabil, de exemplu, să vibreze. De asemenea, o uniune de suflete iubitoare ar putea avea proprietăți transcendente pe care un singur suflet le-ar găsi mai greu sau chiar imposibil de dezvoltat. O metaforă la îndemână este scenariul generos din filmul Avatar, în care conștiința este conectată la un nucleu. Da, este un film SF și se poate rezuma la o simplă fantasmagorie, dar asta nu exclude complet o intuiție inspirată. Adică, spiritele, în special cele empatice, ar putea fi conectate la un nivel de care nu suntem conștienți zilnic. Ceea ce vreau să subliniez este că pentru o „adunare” de suflete, granițele temporale își pot pierde strictețea și sensul. O amprentă a unui suflet iubitor ar putea rămâne, chiar și după moartea biologică, rezidentă cumva în norii denși „multi-suflet”. Dar ce este o manifestare spirituală fără emoții, bune sau rele? Cel puțin dintr-o perspectivă pământească, lipsa emoțiilor trădează o existență plictisitoare, total lipsită de sens. Deci, în ce măsură ar fi de valoare o perpetuare în lumea sufletelor, dacă sufletul ar fi lipsit de sentimente? Și care ar putea fi atunci echivalentul bucuriei sau tristeții în lumea sufletelor nemuritoare?
O posibilitate ar fi ca sufletele post-mortem să se bucure atunci când noi suflete iubitoare, în special cele cunoscute, se conectează la lumea sufletelor, și care le-ar oferi astfel posibilitatea de a-și aminti experiențele din fosta viață pământească. Respectiv să sufere atunci când alte suflete dragi, pierzând treptat din energia inițială a iubirii, se desprind în cele din urmă de nucleu pierzând și risipindu-se în singurătatea universului. O altă întrebare ar fi cum este posibil, strict în condițiile evoluționismului lui Darwin, să fi apărut o „lume de dincolo”. Iată un posibil răspuns, nu neapărat singurul. Omul antic și-a imaginat, a dorit intens, a practicat ritualuri multimilenare și mai presus de toate a crezut în diverse forme de rai. Și din cauza acestei nevoi, creierul, cu posibilitățile sale uimitoare, poate să fi creat la un moment dat „aluatul psihic” necesar pentru coacerea unei conștiințe supraviețuitoare, la fel cum creierul biologic ancestral a proiectat și a făcut fiecare organ nou: ochi, nas, ureche etc. O astfel de idee pare foarte îndrăzneață, așa că fac apel, în sprijinul ei, la două paragrafe din capitolul „Știință și Inconștient” scrise de Dr. Marie-Louise von Franz pentru cartea „Omul și simbolurile sale” de Carl G. Jung și colaboratorii săi. Astfel, aflăm: „Fizicianul Wolfgang Pauli a subliniat că, datorită noilor descoperiri, ideea noastră despre evoluția vieții necesită o revizuire care ar putea lua în considerare o zonă de interrelație între psihicul inconștient și procesele biologice. Până de curând se presupunea că mutația speciilor avea loc la întâmplare și că avea loc o selecție prin care speciile ‘semnificative’, bine adaptate au supraviețuit, iar celelalte au dispărut. Dar evoluționiștii moderni au subliniat că selecția unor astfel de mutații din pură întâmplare ar fi durat mult mai mult decât permite vârsta cunoscută a planetei noastre. Conceptul de ‘sincronicitate’ al lui Jung ar putea fi de ajutor aici, deoarece pune în lumină unele fenomene mai rare, ‘limită’, unele evenimente excepționale, în acest fel, este deci posibil să explicăm cum s-au petrecut adaptările și mutațiile ‘semnificative’, într-un timp mai scurt decât ar fi fost necesar în cazul mutațiilor aleatorii”.
Iar pe pagina următoare, ideea continuă astfel: „Se pare, deci, că astfel de fenomene accidentale anormale apar atunci când există o nevoie sau o nevoie vitală, acest fapt ar putea, în continuare, să explice de ce o anumită specie de animale, aflată sub presiune mare sau în nevoie urgentă, ar putea produce modificări semnificative (dar acauzale) în structura sa materială exterioară”. Acestea ar fi premisele unei posibile „lumi de dincolo”. Dacă îți place o altă perspectivă, poate chiar mai bine. Cel puțin pentru mine este important să ne imaginăm modele schematice oarecum coerente. Deci, mai important decât un model sau altul este că teoretic ar exista posibilitatea unei vieți de apoi, astfel încât viața însăși să fie mai suportabilă. Deocamdată, suntem limitati de observația făcută de psihologul Jesse M. Bering în lucrarea „Intuitive Conceptions of Dead Agents’ Minds: The Natural Foundation of Afterlife Beliefs as Phenomenological Boundary” („Concepții intuitive ale agenților minții moarte: fundamentul natural al credințelor vieții-deăapoi ca limită fenomenologică (2), la pagina 272: „Viața de apoi pune aici o problemă specială pur și simplu pentru că epistemologic este imposibil să știi ce este mort (…)”
Să ne amintim ultimele cuvinte ale cărții „Raiul și iadul”, de Aldous Huxley:
„Ceva de același fel se poate întâmpla în stare postumă. După ce au văzut splendoarea insuportabilă a Realității ulterioare și după ce s-au plimbat înainte și înapoi între rai și iad, majoritatea sufletelor găsesc posibil să se retragă în acea regiune mai liniștitoare a minții, unde își pot folosi dorințele, amintirile și fanteziile proprii și ale altor oameni pentru a construi o lume tocmai aceea în care au trăit pe pământ. Dintre cei care mor, o minoritate infinitezimală este capabilă de unirea imediată cu Temelia divină, câțiva sunt capabili să susțină fericirea vizionară a raiului, câțiva se trezesc în ororile vizionare ale iadului și nu pot scăpa; marea majoritate ajunge în genul de lume descris de Swedenborg și de mediumi. Din această lume este, fără îndoială, posibil să se treacă, când au fost îndeplinite condițiile necesare, în lumi ale beatitudinii vizionare sau la iluminarea finală. Propria mea presupunere este că spiritismul modern și tradiția antică sunt ambele corecte. Există o stare postumă de genul descris în cartea Raymond a lui Sir Oliver Lodge; dar există și un rai al experienței vizionare fericite; există, de asemenea, un iad de același tip de experiență vizionară îngrozitoare pe care o suferă aici schizofrenicii și unii dintre cei care iau mescalină; și există și o experiență, dincolo de timp, a unirii cu Temelia divină”
Ilustrațiile sunt tablouri ale pictorului vizionar William Blake (1757 – 1827)
Bibliografie online
(1) “What Happens after Death”, by dr. Ran D. Anbar
https://www.psychologytoday.com/us/blog/understanding-hypnosis/202212/what-happens-after-death
(2) Intuitive Conceptions of Dead Agents’ Minds: The Natural Foundation of Afterlifer Beliefs as Phenomenological Boundary, by Jesse M. Bering
https://www.qub.ac.uk/schools/InstituteofCognitionCulture/FileUploadPage/Filetoupload,90244,en.pdf
(3) “The folk psychology of souls”, by Jesse M. Bering
https://eprints.lse.ac.uk/27458/1/Learning%20that%20there%20is%20life%20after%20death(lsero).pdf
(4) “Volume 18: The Symbolic Life” (International Association for Analytical Psychology), by Carl Gustav Jung
https://iaap.org/resources/academic-resources/collected-works-abstracts/volume-18-symbolic-life/
(5) “AWAreness during Resuscitation – II: A multi-center study of consciousness and awareness in cardiac arrest”, by Elsevier B.V.
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37423492/
(6) “Is The Life After Death? The Mind-Body Problem”, by dr. Ralph Lewis
https://www.psychologytoday.com/us/blog/finding-purpose/201907/is-there-life-after-death-the-mind-body-problem
(7) “The Psychology of Life After Death”, by dr. Ronald K. Siegel (Department of Psychiatry and Behavioral Sciences University of California, Los Angeles)
https://gwern.net/doc/psychology/vision/1980-siegel.pdf
8) “Belief in life after death: psychological origins and influences”, by Michael A. Thalbourne
https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0191886996001675
INDICAȚII DE CITARE
Cristian Horgos, ,,O lume-de-apoi, pe stil darwinian’’ în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 4 / 2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 
