Angela Martin
Când te pomenești în pragul imaginației
Ce avantaj aș avea să visez prințese
și nu ușa de intrare de la birou?
De ce alergi, Fernando, după cai verzi pe pereți,
când tu te bucuri de 4 nemaipomenite avantaje?
Dă-mi voie să ți le înșir aici contabilicește:
– faptul însuși de a visa
– faptul însuși de a-ți imagina
– faptul însuși de a-ți putea imagina că visezi
– faptul însuși de a putea visa că-ți imaginezi
Probabil nu-ți dai seama
că folosindu-te de unul sau de celălalt
ori combinându-le între ele
fără nicio restricție personală sau socială
ești în situația privilegiată
de a-ți permite pur și simplu orice!
Și-apoi ce-i fi crezând, oare?
Că eu stăteam să problematizez
în fața ușii de la cămară când mă trimitea
bunica mea să-i aduc de pe raftul cu murături
un borcan de castraveți?
(Eu așa îi spuneam întotdeauna bunica mea,
dat fiind că ea avea mai multe nepoate.).
Ei hai, iar mă iei cu obiecțiile?
Când te pomenești în pragul imaginației
și obligat să-i dai zor
nu contează în fața cărui fel de ușă ești –
că-i de la cămară, că-i de la birou etc.
și cum arată ea.
Întâi că ușa de la cămara bunicii mele,
altfel destul de rudimentară,
avea o clanță străveche ca o floare ovală
la capătul unui fir de metal culcat grațios
și larg ondulat.
Când o apăsam îmi umplea complet podul palmei,
mi-l răcorea
gâdilându-mi-l cu mici furnicături
pe care mi le alerga pe sub piele
ca pe niște grăunțe fine de nisip
scârțâitul arcului broaștei,
fără doar și poate ruginit.
Împingeam apoi ușa… alt scârțâit
și pe rezonanța lui răgușită
parcă dădeam din balamale o cortină grea de perete
și luam în piept o liniște secretă
fumegătoare de mirosuri și miresme colorate,
care, deși misterioase,
îmi erau surprinzător de familiare.
La ce bun să mă visez prințesă
când acasă la bunica mea
aveam în stăpânire imperii de borcane cu dulcețuri și compoturi,
de zmeură, de prune, pere, vișine, cireșe, piersici, caise, căpșune,
cascade de sucuri galbene și purpurii,
captate în sticle cu gâturi de lebădă,
apoi alte borcane cu zacuscă, ghiveci și vinete coapte,
munți de cartofi și de dovleci portocalii și vărgați
împresurați de alții mai puțin bolovănoși,
lunecați la vale de râuri săltărețe
de boabe de fasole, de grâu și porumb,
ispititoare zone premontane de mieji de nucă și poame
dealuri de mere, de pere și gutui
șesuri coapte de soare
zornăind discret
în săculeți lunguieți de semințe de mac, de floarea soarelui, de dovleac,
mări și oceane de făinuri de grâu și mălai,
flotile de jumări,
goelete cu brânză scufundată în saramură,
odgoane spânzurate de usturoi și de ceapă,
barje încărcate de butoaie cu varză murată
submarine cu murături,
iar peste toate, atârnate de cârlige,
astre înmiresmate de șunci, slănine, cârnați afumați.
Nici gând să-mi iau zborul dintre aceste bunătăți,
mi-era bine aici pe pământ.
O ușă de birou, ce-i drept,
te poate face uneori să-nghiți în sec,
de aceea nu mi-a plăcut nici să cresc mare
nici să mă fac, ca tine, contabilă,
știut fiind că fiecare visează
pornind de la realitatea lui,
și-atunci unii suntem nevoiți să vagabondăm mai mult decât alții
ca să ne săturăm cu iluzii,
acesta nefiind însă numaidecât un dezavantaj.
(Din vol. Dragă Fernando Pessoa, ed. Vremea, 2021)
INDICAȚII DE CITARE
Angela Martin, „ Când te pomenești în pragul imaginației” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7/2025
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 