Alexandru Popp
Simptomul „andăr douăzeci și unu”
„Ar merita să facem astfel încât să ne înfățișăm, cu limba noastră, la judecata istoriei, atunci când năzuințele de unificare ale oamenilor și cerințele de uniformizare ale lumii mașinilor vor chema limbile naturale să spună ce drept de viață mai au.” scria Constantin Noica în Cuvânt înainte la Rostirea filozofică românească[1]. La apariția cărții, în 1970, erau vremuri promițătoare pentru a crede că măcar limba română mai e bună de ceva, dacă istoria și creația culturală erau dinainte perdante în fața celui mai aspru judecător, timpul. Acum, în anul de grație 2023 A.D., lucrurile nu par să fi mers în direcția dorită de filosof.
Un fenomen straniu se întâmplă în ultimii ani: limba română, după secole de creșteri, pare să fi rămas acum deosebit de săracă, cam la nivelul idiomului unui trib pierdut în jungla amazoniană. Altfel nu se explică nevoia de a-i adăuga cuvinte noi pentru realități existente. Probabil că băștinașii, de-abia având habar de unele trebuințe primare, nu știau să spună că ceva se află undeva și atunci a apărut „locația” prin mărinimia limbii engleze. Sunt, poate, cârcotași care spun pe la colțuri că „locația” exista deja și că însemna altceva de la limba latină citire. La fel, atunci când știi să faci ceva bine pentru că ai învățat și ai mai făcut se potrivește… ca uns cuvântul anglo-saxon „expertiză”. Și, iar, cârcotașii ar avea pe undeva, pe ici, pe colo, de comentat.
Dar acestea sunt doar chestiuni de vocabular, structura profundă, se știe, rezistă în orice condiții meteorologice precum coafura. Până acum. Se aud peste tot expresii de genul: „în plen, s-a discutat aprins pe legea educației” sau „ziua aceasta este despre tine”. Fac deja parte din limbă. Pe nimeni nu mai supără, în afară cei care se ocupă cu cârcoteli (sic!)[2]. Schimbarea prepozițiilor este rară, dar când se întâmplă cu mare frecvență trebuie că e semnul unui impas al limbii, exact ce spuneam mai sus.
Ca să pună capac acestei situații aud din ce în ce mai mult sintagma „andăr douăzeci și unu”. Pentru cei care, pentru că trăiesc, probabil, departe de civilizație, nu știu ce înseamnă, voi dezvolta. Există un sport, îi zice fotbal[3]. Două echipe au ca scop să introducă o minge în poarta adversă fără să se folosească de mâini. Cine face acest lucru – adică să dea gol – câștigă (meciul). Deși pare ușor ridicol, este cel mai iubit sport de pe lume, zis și „sportul rege”. Echipele concurează la mai multe categorii de vârstă. Una dintre aceste categorii este cea „sub douăzeci și unu de ani”. Așadar, iată că vechea vocabulă de origine latină, la „sub” mă refer, s-a schimbat în limbajul experților în fotbal în „andăr” (adică englezescul „under”). M-am întrebat dacă nu cumva asta se întâmplă pentru că anglo-saxonii, mari iubitori de prescurtări și inventatori ai fotbalului, descriu în scris această realitate astfel: under 21. E mai scurt fără „ani”, desigur. În română nu sună chiar bine să nu precizezi ce te-ai apucat să numeri. Așa că, pentru că oricum nu știm să spunem douăzeci și unu în engleză, dacă punem pe „andăr” putem să scăpăm și noi de explicațiile „numerologice”.
Aș înclina să cred că „andăr douăzeci și unu” este un simptom aflat acum în vârful unui val pandemic care mătură limba noastră. Se petrece un fenomen de adaptare la o schimbare globală în care rolul conducător este încă al Statelor Unite ale Americii, unde se vorbește limba engleză. E firesc, așadar, ca valoarea adăugată a acestei limbi să fie copleșitoare. Mai ales că, de ani buni, specialiștii din cele mai multe domenii au ales-o pentru a-și raporta descoperirile. Extrem de puțini preferă încă să folosească franceza, spaniola, italiana, germana, rusa, dar în niciun caz limba „vechilor cazanii”[4].
Dacă folosești zi de zi o altă limbă decât cea proprie, tinzi să mai uiți chiar și cum se spune „greblă” până nu calci pe una. Fenomenul se numește aculturație[5]. S-a întâmplat de multe ori în istorie. Așa a apărut limba română, pentru că dacii au adoptat cultura superioară a romanilor și la pachet cu această cultură a venit și limba lor. Dar fenomenul s-a repetat cu o mai mică amploare la contactul cu alte culturi. A fost mai întâi influența slavă și apoi slavonă, mai târziu cea greacă, cea germană și cea franceză. Niciuna dintre aceste înrâuriri nu a avut efectul unei transformări complete.
Totuși multe s-au schimbat, mai ales la sfârșitul secolului al XIX-lea. În1870 și 1879, Alexandru Cihac publica în două volume un Dictionnaire d’étymologie daco-roumaine[6]. Rezultatul ar putea părea devastator pentru românii verzi: cea mai mare parte a vocabularului inventariat de acesta era de origine slavă. Totuși, lingvistul preciza încă din prefața primului volum: „Un torent de populații barbare a inundat Dacia aproape fără întrerupere din secolul patru până în al treisprezece și ar fi trebuit să tragem concluzia că limba sa s-a schimbat simțitor din cauza legăturilor cu atât de multe elemente străine. Printr-un fenomen extraordinar, nu este așa: ea a rămas în esență latină în ce privește fondul.”[7] Sub influența împrumuturilor din limba franceză, în special, dar și din italiană și latină cultă, limba română are astăzi un vocabular preponderent latinesc. Și continuă să-și sporească această zestre prin împrumuturi din limbajul științific și tehnic internațional (de limbă engleză), care folosește ca elemente de compunere savantă cuvinte din limba greacă veche și din limba latină.
Totuși aculturația din prezent are o trăsătură care o deosebește de toate celelalte: este cu adevărat globală. Pentru că nu doar românii pățesc asta. Îi poți auzi pe francezi, cât sunt ei de francezi, zicând: „C’est fun!”[8]. O singură limbă de comunicare pentru tot mapamondul pare a reface situația de dinainte de turnul Babel. Multora li se pare o simplifcare binevenită, care va scuti omenirea de efortul traducerii. Dincolo de sărăcia culturală a unei astfel de planete, orice lingvist își dă seama că aceasta e o utopie. Limbile vii se scindează permanent. Există deosebiri semnificative între vorbitorii de engleză, care dacă nu folosesc idiomul standard aproape că nu se pot înțelege între ei. Vorba românului: „Câte bordeie, atâtea obiceie.”
De altfel, traducerea devine pe zi ce trece mai lesnicioasă cu ajutorul tehnicii informatice și nimeni nu mai trebuie să își facă griji privind învățarea unei limbi străine. Singura problemă, nesemnificativă, ar fi că, așa cum remarca Cristiana Popp într-o conversație, nu inteligența artificială va învăța limbajul omenesc, ci oamenii se vor obișnui cu ceea ce a înțeles aceasta din limbajul lor. Și poate că ar mai fi o chestiune, traducerea fiind de tot ușor de făcut, am putea asista la înmulțirea fără precedent a limbilor Terrei, căci, în loc să îmi bat capul să știu ce înseamnă cuvintele regionale din Bucovina, să zicem, voi prefera să folosesc aplicația de pe smartphone. Și atunci bogăția limbii române va fi cu adevărat semnificativă și, vorba poetului:
Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.[9]
[1] Citatele aparțin ediției Constantin Noica, Cuvânt împreună despre rostirea românească, Humanitas, București, 1996
[2] Știu, reduplicarea din „cârcotaș” e așa de expresivă că trebuia să dea naștere și unui verb cu derivatele lui.
[3] Din eng. football (literal „piciorminge”).
[4] Alexei Mateevici, Limba noastră, v. 34
[5] Aculturație sf [At: DEX2/ E: fr. acculturation] Preluare de către o comunitate a unor elemente de cultură sau a întregii culturi a altei comunități aflate pe o treaptă superioară de dezvoltare. (Marele dicționar academic apud dexonline.ro consultat pe 27.07.2023)
[6] I. Éléments latins comparés avec les autres langues romanes (1870, Frankfurt); II. Éléments slaves, magyars, turcs, grecs-moderne et albanais (1879, Frankfurt).
[7] op. cit., pag. IX, traducerea noastră
[8] De dragul limbii „frangleze” se poate consulta, e.g., Les Mots Anglais en Français – Français avec Pierre (francaisavecpierre.com)
[9] Alexei Mateevici, op. cit., vv. 21-24
INDICAȚII DE CITARE:
Alexandru Popp, „Simptomul „andăr douăzeci și unu”” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 