Alexandru Ionașcu

Cum cenzurează dreapta vs. cum cenzurează stânga

Fie că te consideri cu sensibilități de stânga sau de dreapta, probabil că au fost momente în care te-ai gândit cum a arătat cenzura de-a lungul spectrului autoritar din secolul trecut. Mai exact, cum a arătat cenzura impusă cinematografiei atât în dictaturi de dreapta din deceniile postbelice, cât și în dictaturile de stânga. În acest scurt text, voi discuta un film din Brazilia anilor ’70, țară care la acea vreme se afla sub o dictatură militară de dreapta, ca mai toată America Latină, pe de o parte. În contrapartidă, voi discuta prejudecățile din societatea românească din aceeași perioadă, precum și modul în care aceste prejudecăți alimentau cenzura culturală, în special cea din cinematografia autohtonă. Așa cum vom vedea, deși este vorba de spații geografice și culturi cum nu se poate mai diferite, realitatea cenzurii cinematografice nu este chiar cea la care vă așteptați.

Deoarece suntem la anii ’70 ai secolului trecut, într-un interval când Statele Unite susținea dictaturi militare de dreapta din America de Sud, dar ce se întâmplă în România ceaușistă? Oficial, avea loc o reideologizare a culturii în urma Tezelor din iulie 1971. Cinematografia, cu toții știm, nu era prea diversă, încă suntem în vremea filmelor istorice epice precum Buzduganul cu trei peceți, pentru ca peste câțiva ani să apară biopicul Burebista. Cum ar veni, în această a doua parte a anilor ’70, în România ceaușistă (evident, nu voi folosi termenul de ,,socialism’’ deoarece nu văd cum socialismul ar putea fi asociat cu autoritarismul paternalist) erau descoperite virtuțile unei propagande a unirii provinciilor românești, dar și protocronismului axat pe un presupus proto-stat dacic deja existent în Antichitate. Sau cum va numi discursul oficial subiectul Congresului de Istorie din 1980 – ,,2050 de ani de la întemeierea de către Burebista a statului unitar și centralizat geto-dac’’. Orice-ar putea însemna asta. Acum, oricine dorește să afle mai mult despre protocronismul apărut în România acestui deceniu, adică ideea că produse culturale majore ca Renașterea sau barocul se pot găsi și în spațiul autohton, sau că românii au avut întâietate în toate. Despre protocronismul, putem citi acest text al lui Paul Cernat. Lăsând la o parte propaganda filmelor istorice, cum arăta filmul românesc în privința relațiilor de gen? Dar nu vom discuta asta acum, ci vom vedea cum arăta o porțiune din cinematografia unei țări aflate sub o dictatură de dreapta.

Un exemplu potrivit pentru argumentația mea va fi un film brazilian din 1976 numit Dona Flor e Seus Dois Maridos (o traducere aproximativă ar fi ,,Doamna Flor și cei doi soți ai ei’’). Bazat pe romanul omonim al scriitorului Jorge Amado, un nume important pentru dezvoltarea modernismului brazilian, filmul o are în prim-plan pe Flor, o femeie din orașul Bahia, oarecum din clasa de mijloc și profesoară la o școală de gătit care se va mărita cu Vadinho, un pierde-vară pasionat de bordeluri și jocurile de noroc. Începutul filmului ne arată moartea subită a lui Vadinho în timpul carnavalului, iar rememorarea doamnei Flor ne arată cum arăta mariajul lor. Pasionat nu doar de bordeluri și de jocurile de noroc, dar Vadinho nu avea, ceea ce s-ar numi, un simț al banilor, adică să contribuie la întreținerea casei, ci își juca toți banii la ruletă, iar dacă nu mai avea ce juca la ruletă, era violent cu soția sa. Cu toate acestea, Vadinho se pricepe la sex, iar aici filmul este uimitor dacă ne gândim că apare într-o țară aflată în sub o junta militară de dreapta care cenzurare tot mediul cultural – cărți, filme, teatru și muzică. Venit la putere în 1964 printr-o lovitură de stat militară destinată blocării reformelor unui govern considerat a fi prea la stânga, diverșii generali care au condus Brazilia până la mijlocul anilor ’80 – când Brazilia revine la democrație și armata cedează conducerea civililor – se vor baza pe un sistem instituționalizat de cenzură pentru a controla mentalitățile complexei societăți braziliene. În Brazilia, cei care au cercetat arhivele instituției de cenzură au descoperit cât de extinsă era aceasta, în vederea căreia se afla nu doar posibilul conținut politic/ideologic, ci și morala socială. În acest fel, cenzorii dictaturii militare din Brazilia considerau că temele kung fu erau o metaforă pentru maoism, iar sexul înaintea căsătoriei nu putea fi arătat, nici nuditatea feminină. Cu toate acestea, după 1970, adică în momentul în care trecem de apogeul revoluției sexuale din deceniul precedent, cenzura dictaturii militare se va relaxa și va permite reprezentarea sexualității pe ecrane, așa cum putea vedea în Dona Flor e Seus Dois Maridos.

sursă autor, generare AI

Filmul de față prezintă realistă fațetele sexualității. Astfel, este în prim-plan nu doar promiscuitatea masculină cuplată cu iresponsabilitatea socială, ci și reprimarea sexualității și substituția acesteia cu activitatea profesională. După moartea lui Vadinho, al doilea soț al doamnei Flor este un farmacist pe nume Teodoro, care îi facilitează accesul în lumea bună a mediului urban brazilian din a doua jumătate a secolului trecut (când este plasată trama). Cu tot succesul său social, Teodoro, un bărbat puțin mai în vârstă decât primul soț al doamnei Flor, nu se pricepe deloc la ceea ce îndeobște se numește activitate sexuală, preferând actul în timp ce este îmbrăcat în maiou și cămașă și doar într-o singură poziție. Frustrată, doamna Flor va descoperi că succesul și aprecierea socială nu înseamnă neapărat și satisfacție emoțională sau erotică, aici filmul regizat de Bruno Barreto surprinzând nu doar frustrarea, dar și nevoia unei femei de satisfacție și plăcere sexuală, precum în dialogul protagonistei cu o prietenă:

Dona Flor: ,,Outside, a serious lady…inside, a naughty girl dreaming of nasty things.’’

Dinorah: ,,You’re a woman. That’s normal.’’

În treacât fie spus, ideea reprezentării sexualității feminine în cinematografie și nu numai este și acum înconjurată de controversă: se știe că este blamată de conservatorii dreptei politice, dar nici zona feminismului radical mai esențialist nu este prea confortabilă cu prezența sexualității feminine în diverse medii culturale, în opoziție cu aripa feminismului numită sex-positive, care de obicei cuprinde și sexualitatea persoanelor queer, precum și o pluralitate de corpuri. Gândindu-se la primul soț promiscuu și decedat, doamna Flor îi cheamă fără să știe spiritul, iar Vadinho va împărți cu ea patul; cum ar veni, aceasta va avea acum doi soți. Spiritul lui Vadinho îl va ajută și pe unul din amicii săi de jocuri de noroc să ghicească numărul la ruletă, porțiuni din film care intră în zona realismului magic – acest stil literar fiind răspunsul prozatorilor latino-americani la diversitatea culturală, inegalitățile extreme și coabitarea unor culte sincretice afro-creștine ale săracilor din mediul rural și din periferiile urbane cu catolicismul elitelor. Deși s-ar putea spune că sexualitatea filmului de față nu iese din circumscrierea mariajului heterosexual, deci mai puțin subversive pentru o dictatură militară de dreapta, cu siguranță prezentarea unor scene de nuditate atât feminină, cât și masculină este ceva mult prea radicală pentru cinematografia uneia dintre cele mai represive dictaturi din spatele Cortinei de Fier.

În România ceaușistă, nu a existat niciodată o schimbare de atitudine în prezența posibilității cinematografiei autohtone de-a aborda sexualitatea. Așa cum arată un articol al lui Bogdan Jitea, în cea de-a doua jumătate a anilor ’60-începutul anilor ’70, cinematografiile celorlalte state cu socialism de tip sovietic nu scăpau de ecourile revoluției sexuale, deși actul erotic era de obicei prezent într-un mod esopic ce se cerea decodat de spectatori. Filmele lui Dušan Makavejev precum Man Is Not a Bird (1965), care prezintă relația unui inginer necăsătorit cu o femeie mai tânără, Makavejev fiind un regizor subversiv și original pentru care sexualitatea se îmbină cu munca socialistă în industria grea într-un fel de ritm al modernității socialiste. Cu toate acestea, în W.R.: Mysteries of the Organism (1971), sexualitatea va fi mai explicită (am văzut filmul în liceu, m-a șocat că un regizor putea arăta așa ceva într-o țară a socialismului autoritar, sau țară comunistă, cum spuneam pe atunci, chiar dacă era vorba de Iugoslavia titoistă, cea mai liberală dintre țările socialismului de stat autoritar) și mai subversivă la adresa muncii neîntrerupte în producție, motiv pentru care Dušan Makavejev va fi expulzat din Iugoslavia și va ajunge în Occident, unde în 1975 va lansa infamul Sweet Movie.  

Mai concret, ce se întâmplă în cinematografia noastră de după 1965? Sergiu Nicolaescu crede că un film despre Mihai Viteazul (biopic, am spune acum) cu scene mai ,,sexi’’ (știu, dubios, dar acesta era limbajul epocii) ar aduce mai mulți spectatori și mai mult profit, așa cum au adus filmele tovarășilor regizor cehoslovaci și polonezi. Poate că Mihai Viteazul ,,a făcut și dragoste’’, dar un film într-o țară socialistă trebuie să urmeze direcțiile politice și să-l moralizeze pe privitor, mai ales că doar occidentul putea fi decadent (tot limbajul epocii), iar voievozii erau familiști, toată lumea muncea în uzine și era castă și acel regizor care nu respecta aceste prescrieri erau marginalizați și cenzurați, așa cum arată același Bogdan Jitea. Aici ar mai fi tabuul imens al homosexualității, România ceaușistă fiind printre puținele țări comuniste care au criminalizat și persecutat minoritățile sexuale.

Ce lecție putem trage din această comparație istorică? Aceea că autoritarismele, fie că au fost de dreapta, fie de stânga, au fost obsedate cu dezerotizarea culturii și eliminarea sau restrângerea sexualității din cinematografie, văzută ca un pericol din simplul motiv că plăcerea sexuală încalcă acele cerințe burgheze, mult mai presante dacă e vorba de o dictatură, adică să muncești, să faci mulți bani fiind eficient sau competitiv, să te duci la biserică sau să asimilezi dogmatic știința, să fii monogam cu familie și copii, să nu te masturbezi prea mult și în general să nu gândești altfel.

INDICAȚII DE CITARE:

Alexandru Ionașcu „Cum cenzurează dreapta vs. cum cenzurează stânga” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 2/2023

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.

%d blogeri au apreciat: