Adrian Oroșanu
Adevărul ca secreție
Christopher Andrew, Lumea secretă: O istorie a serviciilor de informații,
Editura Trei, București, 2022, 1.103 pagini
Când vrei să ții un secret, ideal e să-i îngropi pe curioși într-un viespar de date parțiale, tangențiale, circumstanțiale, fals- ori semi-compromițătoare și inactuale, dar neapărat interesante. Este ceea ce face Christopher Andrew în cartea sa despre istoria serviciilor secrete, apărută în 2018 la Yale University Press și scoasă și la noi anul trecut de Editura Trei. Profesor emerit la Universitatea din Cambridge, autorul este specialist în intelligence și președinte al Cambridge Intelligence Seminar.
(Pentru propria securitate, trebuie să precizez for the record că nu am citit această carte decât poate pe ici pe colo, și oricum ce-am citit n-am înțeles, ce-am înțeles n-am reținut, ce-am reținut n-am zis la nimeni.)
Cartea prof. Andrew parcurge o întreagă serie de episoade ale istoriei umane în care „activitățile specifice” serviciilor de informații sunt scoase în evidență, de la aventurile lui Iosif în Egipt, trecând prin Grecia Antică și Republica Romană, China lui Sun Tzu și India lui Kautilya, Ivan cel Groaznic și războaiele napoleoniene, revoluțiile secolului XIX și conflagrațiile secolului XX, și până la Războiul Rece și „Sfânta Teroare” din atacurile de la 11 septembrie 2001. Capitolele sunt relativ scurte, punctând cu precădere evenimente și situații, planuri și acțiuni în care își au locul cuvinte și expresii precum spion, dezinformare, misiune secretă, iscoadă, manipulare, raport defavorabil ori agent infiltrat.
Serviciile de informații au fost dintotdeauna un aide-pouvoir al oamenilor politici. Din cauză că puterea politică nu e născută, ci făcută, păstrarea ei reclamă proceduri care să ofere celui sus-pus suficiente pârghii, cârje, ascendente și învestiri care să-l mențină în capul mesei, unde ciorba e mai bună și lingura mai mare. Aici intervine securistul, reprezentant, alături de prostituată, al uneia dintre cele două „cele mai vechi profesii din lume” (p. 33).
Întrucât cartea e o istorie și nu o morfologie ori un tratat, datele oferite nu sunt neapărat sistematizate pe categorii de „activități specifice”. Un rezumat al acestora ar trebui să cuprindă:
- Serviciile de informații;
- Serviciile de deformații;
- Serviciile de conformații;
- Serviciile de malformații.
Serviciile de informații preiau date, cu voia sau fără voia deținătorului, și le pun la dispoziția omului politic. Prototipul spionului este fără îndoială Iuda Iscarioteanul, cel care a oferit autorităților romane date de geolocație despre Isus Cristos, ceea ce a dus la arestarea și predarea sa în mâinile serviciilor de malformații. Napoleon avea agenți infiltrați în toate marile capitale europene și se folosea de datele obținute după ce le trecea prin filtrul „abilităților sale intelectuale superioare”, al căror unic deținător se considera (p. 408). În lumea contemporană, serviciile secrete se simt tot mai amenințate de „avertizori” (whistleblowers) precum Edward Snowden, care încearcă să restabilească echilibrul de putere între stat și individ. Întrucât serviciile de informații, rareori din motive întemeiate, tind să nu facă distincție între datele de interes statal și cele care țin de viața privată, ele doresc să afle mereu totul despre toată lumea și percep orice obstacol în calea acestui obiectiv ca pe o „amenințare la adresa siguranței (inter)naționale”. Dar ele nu vor afla niciodată în ce nară m-am scobit înainte de a scrie această propoziție.
Serviciile de deformații infiltrează date false în tabăra (geo)politică adversă, pentru a sădi confuzie și anemie. În timpul Primului Război Mondial, Președintele Roosevelt a fost de multe ori păcălit de diverse documente falsificate (p. 716). Defăimarea dușmanului intern sau extern se face printr-o multitudine de metode, iar dacă dușmanul e vrednic, îți va întoarce (de)favoarea. În zilele noastre, întrucât dezinformarea are drept de cetate în toată mass-media de pretutindeni, nu te poți considera vreodată informat fără să devii concomitent confiscat, fie și temporar, de una dintre tabere. Dat fiind orizontul cazon în care își face meseria, imparțialitatea e un lux pe care securistul nu și-l permite și pe care vrea să-l refuze și omului de rând.
Serviciile de conformații influențează opinia publică în sensul sprijinirii establishment-ului. Unele regimuri politice nu s-au sfiit să înființeze un Minister al Propagandei, mocirlă de influensări oficiali, dar adevărata propagandă e cea în care ideea ce trebuie injectată în masele de oameni răsare ca din senin în mijlocul lor, precum vizita neașteptată a unui duh inspirat într-o minte îndeobște nătângă.
În fine, serviciile de malformații se ocupă cu aducerea la tăcere a acelor adversari interni și/sau externi în cazul cărora serviciile de deformații și serviciile de conformații s-au dovedit ineficiente sau a căror activitate (geo)politică concurentă, reală sau doar potențială, devine incompatibilă cu viața sau cu libertatea. În manualul indic de arta conducerii statului Arthashastra, scris în secolele III-II î.e.n. și atribuit lui Kautilya, se spune: „Un singur asasin poate realiza prin arme, foc sau otravă mai mult decât o întreagă armată mobilizată” (p. 88). Mossad, campion postbelic la asasinate în lumea occidentală, își întemeiază activitățile de malformații pe avertismentul din Talmud: „Dacă cineva vine să te ucidă, ridică-te și ucide-l tu mai întâi” (p. 865).
Poate cea mai admirată abilitate a unui spion e să reziste torturii, până la moarte, fără să zică ce știe. Practica dovedește însă că datele nu se stochează doar în creier, ci sunt ca un fluid care circulă prin întregul corp. Dacă e suficient de motivat, „intervievatorul” găsește până la urmă locul de tortupunctură care, apăsat suficient și la momentul potrivit, face să țâșnească adevărul, ca o secreție.
Cartea abundă de exemple istorice pentru toate aceste activități ale serviciilor secrete, dar pășește timid în contemporaneitate, acel loc privilegiat din istorie care ne-ar interesa cu precădere. Asemenea lenjeriei fine, Lumea secretă a lui Andrew arată fără să dezvăluie.
Nouă, celor nedați încă pe mâna serviciilor de malformații, ne rămân anecdotele. Cică la un seminar internațional al serviciilor secrete, un panel restrâns al celor mai secretoase instituții de specialitate, la care erau invitate CIA, KGB și SRI, a abordat subiectul „Puterea secretului în serviciile de informații”. Primul a vorbit agentul Bill de la CIA:
— Pentru noi, secretul este esențial. Împart biroul cu prietenul și vecinul meu Steve. Așa s-a întâmplat că ne-am cumpărat casele una lângă alta, mergem la același job, familiile noastre sunt foarte apropiate, facem barbecue și bem bere împreună în fiecare weekend. Dar la birou, eu nu știu ce face Steve, Steve nu știe ce fac eu.
Apoi a vorbit agentul Ivan de la KGB:
— Ceea ce ne-a povestit Bill este într-adevăr remarcabil, dar trebuie să vă spun că la noi e și mai strict. Eu împart biroul cu nevastă-mea, Natașa. Acasă suntem soț și soție, n-avem nimic de ascuns între noi, ne mai iubim, o mai plesnesc, mă mai otrăvește, toate bune și frumoase, ca în orice familie. Dar la birou, eu nu știu ce face ea, ea nu știe ce fac eu.
După care a intervenit, din partea SRI, agentul Bulă:
— Măi copii, voi n-ați înțeles nimic din adevărata putere a secretului. La noi la SRI, eu sunt singur în birou, habar n-am ce fac și nici nu mă interesează.
INDICAȚII DE CITARE:
Adrian Oroșanu, „Adevărul ca secreție” în Anthropos. Revista de filosofie, arte și umanioare nr. 7/2023
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor; orice reproducere / preluare integrală sau parțială, fără indicarea sursei, este strict interzisă.
ANTHROPOS. REVISTA DE FILOSOFIE, ARTE ȘI UMANIOARE 