Alexandru Ionașcu

Când visele inspiră o nouă biserică creștină

Se înțelege că creștinismul, ca una din marile religii ale planetei, este un sistem divers, cu o serie de ramuri și confesiuni, cu istorii mai noi sau mai vechi. Cercetătorii și acei istorici ai religiilor sunt de acord că o religie înseamnă contexte sociale, economice și în general este un efort de echipă, cum ar veni – contribuțiile multor autori, dezbateri, conflicte, misionarism. În modernitatea noastră, știm exemple de religii începute de o singură persoană, să zicem L. Ron Hubbard, nenumăratele religii ufologiste apărute în timpul cursei spațiale sau mini-cultul Cărtărescu din anii 2000, credințe, religii, culte începute de o singură sau de cel mult două persoane. Dar dacă o religie își poate avea punctul de pornire în visele cuiva? Sună greu de crezut, dar într-o primăvară de pe la mijlocul secolului al XVIII-lea chiar așa s-a întâmplat. Totul a început în Suedia și extraordinara poveste i s-a întâmplat unui om la fel de extraordinar.

Dacă nu ai studiat Literele, e puțin probabil ca un nume precum Emanuel Swedenborg (1688-1772) să-ți spună mare lucru. Un om al secolului Luminilor, Emanuel Swedenborg s-a născut în Regatul Suediei, pe atunci o putere europeană semnificativă, a călătorit în toată Europa și s-a remarcat ca om de știință și politician important la curtea regelui suedez. Astronom și matematician, anatomist și inginer militar, un om de știință care ne-a lăsat desene cu mașini care circulă prin aer, o ,,mașină pentru deplasarea navelor pe uscat’’, totul pentru gloria Regatului Suedez. Un om al Luminilor pur-sânge, un model de savant iluminist. Dar viața de savant iluminist nu este singura viață trăită de acest da Vinci suedez. În anul 1744, în timp ce eroul nostru călătorea prin Europa de Vest, începe să aibă vise însoțite de viziuni în stare de veghe și, ca orice om de știință pătruns de luteranismul scandinav, începe să-și noteze visele și viziunile într-un fel de jurnal de vise și să le ofere o interpretare în cheie religioasă. A rezultat un mic volum publicat postum, în 1859 cu titlul în original Drömboken – Cartea de vise, tradusă la noi de poeta Gabriela Melinescu. După 1744, va începe cea de-a doua viață a lui Emanuel Swedenborg, aceea de propagator al unui nou tip de creștinism, mai intelectualizat, pentru care mântuirea înseamnă artă și intelect sau, în cuvintele lui William Blake via Jorge Luis Borges: ,,omul trebuie să fie un artist pentru a fi mîntuit.’’

Cartea de vise este un volum curios, nu doar un simplu jurnal de vise, ci jurnalul unei treziri spirituale care nu abandonează materialitatea cea mai banală a cotidianului. Ceea ce vrea să însemne că notațiile vor amesteca în scenariile onirice îndatoriri politice, întâlniri cu oameni de vază din regatul suedez de la jumătatea secolului al XVIII-lea, cu membri ai familiei regale, rude, dar și sex. Una din curiozitățile jurnalului de de vise/spiritual al lui Swedenborg este că erotismul are o prezență importantă, prezența unor femei și fantezii sexuale, chiar și contact sexual în scenarii onirice care la final vor fi interpretate în cheie religioasă. Primul vis înregistrat de Swedenborg îi trădează interesele științifice: ,,Ședeam aproape de o mașină care era pusă în mișcare de o roată și în ale cărei spițe mă încurcam din ce în ce mai mult, ele ridicându-mă fără să pot să scap.’’[1] Viața de inginer iese-n evidență în acest vis care deschid notațiile lui Swedenborg, în alte vise subconștientul eroului nostru expune fantezii sexuale care par să fie persistente în ciuda căutărilor spirituale și interpretărilor religioase acordată viselor. În același vis, Swedenborg notează un scenariu oniric care l-ar fi putut inspira pe Kafka când scria Metamorfoza: ,,Acolo era cineva care culegea o cantitate de gîngănii invizibile și le omora – zicînd că sunt păduchi pe care altcineva îi lăsase și-i aruncase aici și care îi infestau pe ei acolo.’’ Cel mai amuzant vis este, cu siguranță, cel cu băiatul care i-a furat cămășile savantului: ,,Vedeam un băiețaș care fugea cu una din cămășile mele și eu fugeam după el. Trebuie să fie pentru că nu m-am spălat pe picioare.’’

Partea cea mai ciudată la jurnalul de vise al lui Swedenborg este notarea unor viziuni și stări bizare, de frisoane fără explicații fiziologice și somn prelungit până la 11 ore (o abilitate necesară acum), cele mai multe notații sfârșindu-se cu explicația religioasă. Tipul de biserică creștină inițiată de Emanuel Swedenborg nu s-a răspândit dincolo de Scandinavia, este puțin cunoscută, însă Biserica swedenborgiană a influențat lumea artistică și a inspirat o parte a romantismului, ale cărui începuturi s-au hrănit și din spiritualități, misticisme paralele bisericilor creștine oficiale. Cartea Heaven and Hell (Raiul și iadul) a inspirat poezia lui William Blake (1757-1827) din The Marriage of Heaven and Hell. Dar un cititor contemporan din capitalismul târziu, cum ar putea acest cititor citi Cartea de vise a lui Swedenborg? În lumea postcreștină din prezent (unii ar spune desacralizată), în care munca și performanța sunt cam singurele spiritualități oferite, un asemenea jurnal de vise care precede teoriile freudiene privind subconștientul ne arată cum trăirea religioasă nu exclude lumea de lângă noi, viața de zi cu zi. Interacțiunile cu cei din mediul tău, responsabilități sociale, afacerile de stat și cele de natură mai personală urmează o renaștere spirituală, nu au cum să dispară și fac parte în continuare din acea nouă viață de care vorbea Jorge Luis Borges, unul din admiratorii savantului și fondatorului de nouă credință suedez.

Fie că ești un creștin practicant sau nu, în căutarea unei spiritualități fără restricțiile și formalismul religiilor oficiale sau încă un fan al acelor New Atheists sau stângist fan Žižek, sunt mari șanse că vei fi interesat să citești un jurnal de vise din premodernitate, din precapitalism și să afli ce credeau despre vise oamenii epocii Luminilor.     

Bibliografie: Emanuel Swedenborg, Cartea de Vise: Editura Univers, București, 1995. Toate ciatele provin din acest volum.

[1] Emanuel Swedenborg, Cartea de vise, trad. Gabriela Melinescu, București: Editura Univers, 1995, p. 35.

sursă imagine: