În deschiderea noului număr al revistei, profesorul Ștefan Afloroaei ne încântă cu o extraordinar de rafinată distincție între înțelegerea de sine și cunoaștere de sine, comprehensiune sau reflecție, susținând că înțelegerea de sine angajează anumite credințe, afecte, adeziuni sau proiecte, fiind mult mai personală decât alte dimensiuni ale aceleiași persoane. Iată că identitatea se dezvăluie a avea mai multe niveluri, mai multe grade de profunzime, înțelegerea de sine fiind situată în vecinătatea acelui „interior intimo meo”.

Tot despre înțelegere, de data aceasta într-o accepțiune teologică, scrie și profesorul Dorin Ștefănescu, o înțelegere care, spre deosebire de înțelegerea obișnuită, mută centrul reflecției din noi în afara noastră, făcându-ne astfel să depășim limitele obișnuite ale gândirii și să intrăm într-o logică cu totul insolită. Un asemenea „demers” de înțelegere este, paradoxal, însoțit, ghidat de la bun început de un preînțeles care prefigurează și într-un fel face de la bun început prezent ceea ce urmează să fie aflat.

Dosarul tematic propune o dezbatere extrem de incitantă despre nebunie și normalitate. O relație controversată, dialectică sau, cum se spune astăzi… o relație complicată. Căci nebunia și normalitatea par uneori că se urăsc de moarte, iar alteori că se iubesc la… nebunie. Contributorii la dosarul nostru încearcă, dacă nu să facă pace, atunci măcar să aducă un pic de lumină în acest subiect atât de… clar- obscur.

Din moment ce rațiunea e trăsătura definitorie a omului, se poate spune la fel de bine că omul este singurul animal care poate înnebuni. Unii au văzut nebunia ca fiind demnă de a fi elogiată – iar Erasmus e doar un nume dintr-o listă care nu știm exact unde începe și unde va sfârși. În orice caz, astăzi „nebunesc”, „înnebunitor”, „nebunie”, „demențial” au devenit epitete pozitive și, urmând această linie de ascendență, dăm de rădăcini ce se cufundă în unele versete ale Noului Testament sau în unele afirmații exaltate ale lui Socrate ori Platon. Desigur, nebunia poate fi și o pedeapsă divină, dată de zei sau de Dumnezeu unor eroi precum Hercule sau unor regi israeliți precum Saul. Genialitatea nu s-a lăsat mult așteptată pentru a forma și ea un cuplu legendar cu Nebunia, sub semnul demonismului lăuntric. Mai apropiată de nebunie decât de normalitate, genialitatea a rămas mereu suspectă în fața oamenilor… normali oricând gata să se bucure de deliciile mediocrității în fața riscului de a-și pierde mințile. Nebunia nu a renunțat să ne viziteze și azi – găsindu-și diferite forme de manifestare, specifice epocii. Iată-i de pildă pe „nebunii” care se căsătoresc cu proprii asistenți conversaționali creați prin inteligența artificială, pe „nebunii” care sunt cuprinși brusc de dorința stringentă de a se face… dispăruți sau, la polul opus acestora, pe nebunii gata să-și dea viața pentru a cădea măcar pentru o clipă în lumina puternică a reflectoarelor unui studio de televiziune.

Nebunia de astăzi se manifestă printr-o echivalare între bucurie și distracție, căci cine mai poate asocia efortul angajat într-un studiu serios sau în creșterea copiilor cu o bucurie inefabilă? Unde e efort e burn-out, e stres, e lipsă de distracție, deci e ceva… inacceptabil, căci totul trebuie să fie facil și agreabil. Pentru o vreme nebunia face casă bună și cu poliția politică căci în generozitatea sa, un regim totalitar, pune la dispoziție oricărui oponent o alegere de nerefuzat: „pușcăria” sau „casa de nebuni”. Proliferează azi noi diagnostice, noi simptome, noi sindroame făcând ca, în acord cu obiectul cercetării, confuzia să atingă cote maxime. Ce mai la deal la vale, un adevărat balamuc unde se perindă metode terifiante precum lobotomia, șocurile electrice, dușurile reci, bătaia, coma insulinică, dar și – în contemporaneitate – echivalentul lor… chimic: medicația psihotropă cu efecte… psihogene sau chiar letale. Doi dintre cei mai redutabili psihoterapeuți ai țării noastre ne arată în textele lor enormul pericol reprezentat de perspectiva exclusiv psihiatrică asupra afecțiunilor noastre sufletești și ne vorbesc despre o modalități mai „sufletiste” de abordare a „psihicului”.

Criticoscopul conține pe lângă cronici la ultimele apariții editoriale, o analiză a meritelor împărțite între comunism și capitalism în privința feminismului și asupra rubricii de versuri.

Lectură plăcută!

În numărul prezent semnează: Ștefan Afloroaei, Dorin Ștefănescu, Ioana Scoruș, Georgeta Niculescu, Vianu Mureșan, Claudiu Soare, Eduard Becheanu, Liviu Cocei, Cristiana Popp, Diana Baraboi, Horia Vicențiu Pătrașcu, Robert Coravu, Amalia Diaconeasa, Cătălin Marin, Dorian Furtună, Ciprian Apetrei, Horia Cinteză, Dan Alexandru Chiță, Victor Celac, Savu Popa, Mircea Băduț, Maria Cernat, Alexandru Ionașcu, Angela Martin, Gabriela Botici, Radu Enache și Nia Damian.

Revista poate fi citită urmând linkul: https://anthropos.ro/numarul-7-2025/

Mulțumim cititorilor, colaboratorilor și autorilor care fac ca această revistă să apară în fiecare lună!

Lectură plăcută!