Tema pentru numărul din februarie curent (cu apariția preconizată la începutul lunii martie) este Metamorfoza (reformă, schimbare, transformare). Argument: metamorfoza nu are doar valențe sociale, politice și istorice (foarte importante și ele) dar și unele individuale, profund existențiale, aproape biologice (oare nu are și omul, în felul lui, un ‘program’ al metamorfozei care-l împinge, dincolo de voința lui, spre o schimbare din temelii a modului de a fi, a personalității și poate chiar a aspectului său?) Pe de altă parte chiar schimbările sociale și politice nu provin ele dintr-o constituție psihică sau chiar, după Hegel și ulterior Marx, ontologică? Istoricitatea nu este așadar doar un accident, rezultatul unei căderi în timp, ci o necesitate internă a ființei umane care are, cum știm, o esență socială. În zilele noastre neuroștiințele s-au întrebat cu privire la această tendință sau imbold spre schimbare a omului și au propus teorii interesante (Eaglman&Brandt, Specia rebelă). În psihanaliza jungiană conceptul de transformare este unul central, multe dintre arhetipurile inconștientului nostru exprimând această tendință profundă. Dar și în psihanaliza freudiană putem regăsi metamorfoza sub conceptul sublimării – unde instinctele noastre sunt transfigurate în forme estetice și sociale înalte, foarte apropiate de ideal. Tehnologia promite dintotdeauna – și mitologia greacă păstrează urmele acestui vis în imagini precum cele ale aripilor lui Icar și Dedal, ale robotului Talos care o păzea pe Europa înconjurând insula Creta de trei ori pe zi – interesantă premoniție a destinului tehnologic, cibernetic al Europei?, sandaua înaripată a lui Hermes s.a. Augmentarea s-a îmbinat cu visul de nemurire și probabil că l-a capturat. Așadar, iată cum metamorfoza ființei umane se leagă, în ambele sensuri, de ustensilitatea ei – derivă din ea și, odată concretizată și exteriorizată ca unealtă sau tehnologie, o obligă să se redefinească. Dar metamorfoza promisă de educație, religie, muzică, artă, poezie? Omul a fost definit ca fiind ceea ce poate fi, ceea ce este făcut de el însuși, animal indirect și fără specific dat, altfel spus un animal transfigurabil, o materie alchimică, o ființă destinată îndumnezeirii. Se pot desigur deschide mai multe direcții și perspective asupra acestei teme – de o importanță covârșitoare.

Așteptăm cu interes textele dumneavoastră privitoare la tema în discuție, ca și propuneri pentru teme viitoare pe adresa redacției.

Sursă imagine: Salvador Dali, Metamorphosis of Narcissus