Alexandru Ionașcu

 Dacă ai studiat sau se întâmplă să studiezi literatura la una din multele facultăţi de Litere din România (mi s-a întâmplat), atunci cu siguranţă ai observat că puţine cursuri universitare de la noi abordează prezenţa sexualităţii. Aşadar, mediul academic autohton preferă să evite pe cât se poate discuţiile despre prezenţa sexualităţii în literatură, de obicei apelând la un eufemism precum ,,erotic’’, gen poezie erotică. Cum literatura română nu se poate lăuda că excelează la capitolul prezenţei sexualităţii (de unde şi observaţia lui Gheorghe Crăciun că o literatură nu va putea ieşi din provincialism şi nu-şi va putea dezvolta epicul dacă va rămâne indiferentă la sexualitate şi erotism), sexualitatea a fost de la început recunoscută ca fiind ceva important în dezvoltarea unor culturi şi limbaje. Iar cel mai vechi text literar din istorie prezintă contactul sexual dintre un bărbat şi o femeie ca fiind drept una din temele centrale. Mă refer la Epopeea lui Ghilgameş.

Prezent în biblioteca lui Aşşurbanipal din oraşul asirian Ninive, poemul are în prim-plan figura unui rege mitic al oraşului Uruk, prezentat iniţial ca un tiran mai mult zeu decât om, cu o forţă fizică fără egal şi care face cam ce vrea în oraşul său stat. Printre abuzurile acestui suveran, se aflau militarismul care controla viaţa tuturor şi violenţa sexuală, iar zeii sunt obligaţi să asculte plângerile localnicilor victime tiraniei regelui lor zeu personificat. Zei fiind, decid că n-ar fi rău dacă ar crea un rival pe măsura forţei fizice pentru regele din Uruk. Doar că Enkidu, cum se numea acest rival, era complet sălbatic, hrănindu-se cu animalele locului, bând apă din ochiuri de apă, complet în afara civilizaţiei, cum ar veni. Tatăl unui vânător îi recomandă fiului să se ducă în oraşul Uruk şi să-i povestească lui Ghilgameş despre acest personaj sălbatic apărut de nicăieri, cerându-i să-i permită să plece cu o femeie care să-l întâlnească pe Enkidu. Evident, când scriu ,,să-l întâlnească’’ vorbesc tot prin eufemisme, deoarece Enkidu va fi iniţiat de ,,fiica plăcerii’’(cum erau numite femeile din templele asiro-babiloniene implicate în ceea ce istoricii numesc prostituţie sacră), întâlnirea lor însemnând că ,,Vreme de şase zile şi şapte nopţi s-au culcat împreună […]’’. După această experienţă, Enkidu observă că nu mai poate trăi alături de vietăţile din zonă, aşa că ascultă sfaturile partenerei şi pleacă spre Uruk pentru a-l întâlni pe Ghilgameş.    

Deşi trăim vremurile unei reacţii biologiste din parte unor intelectuali, jurnalişti sau influenceri din zona dreptei care ne spun că totul se reduce la un realism biologic fără de care cultura şi relaţiile interumane nu s-ar putea desfăşura (ceea ce vrea să spună că acei tipi bogaţi şi puternici trebuie să domine), acest prim text literar ne spune altceva. Prezenţa sexualităţii în Epopeea lui Ghilgameş, cel mai vechi text literar din istorie (vechi de cel mult patru mii de ani), arată cum sexualitatea este un element modelat mereu de cultură şi chiar cu un rol în coeziunea socială. Acelaşi epos arată că plăcerea sexuală este la fel de importantă pentru femei, ceea ce vine din nou în contra unor presupuse diferenţe de gen în ceea ce priveşte experimentarea plăcerii (a se vedea recentele romane ale lui Michel Houellebecq). Atunci când facem sex, suntem parte dintr-o întreagă istorie culturală şi actul înseamnă civilizare extinsă la nivel de umanitate. Ceea ce înseamnă că nu ar trebui să îi credem deloc pe acei poeţi postbelici care ne spun că sexul a fost inventat în 1963. A fost inventat în anul 2100 î.e.n.  

Citarea provine din volumul Tăbliţele de argilă, Scrieri din Orientul antic. Editura Minerva, Bucureşti, 1981.